În Premieră. Bruce Lee - Întoarcerea

Era 5 iulie 2015 și Mihaela, Gelu, Calu și alți câțiva oameni fără adăpost se pregăteau de prima lor noapte, în stradă, fără tatăl lor, Bruce Lee. Fusese ridicat cu doar câteva ore înainte de mascați. După amploarea acțiunii, și-au dat seama că gata, tata din canal nu mai scapă ușor, ca în alte dați, cu o condamnare cu suspendare. Înfrigurați și plânși, stăteau în fața barăcii, temători sa intre în întuneric și s-o vadă devastata. Locul în care, pentru prima oară în muli ani, fusese pentru ei acasă. O casă pe pământ, nu sub pământ. Pe asfalt, la lumina soarelui, nu sub asfalt, la căldura dogoritoare a canalelor.„Când au venit mascații, am vrut să iau benzină și să dau foc dar m-am gândit că poate fac mai rău, mai moare cineva am lăsat așa. Eram în cameră la mine, în ultima camera știi? I-am așteptat acolo. Au intrat și m-au scos afară” povestește Buce Lee. 

Patru ani mai târziu, Florin Hora, zis Bruce Lee, se află de cealaltă parte a țării. În penitenciarul Arad. Ca sa vadă libertatea, nu mai iese din baraca să dea piept cu ea, la răsărit de soare. Ci trebuie sa privească în sus, în curte. De jur împrejur sunt gratii peste tot. Acum, e la regim închis. Doi ani însă, a stat, alături de criminali, la maximă siguranță. Din cauza pedepsei foarte mari: 14 ani, pentru trafic de droguri si constituire de grup infracțional. „La mine e oftica diferența asta mare. A văzut o grămadă de inși care aveau sute de kilograme cum am fost eu arestat pentru trafic de droguri, au fost zeci de kilograme, sute, mii. Aveau 3-4 ani și mie pentru 70 de grame și 2 pastile mi-au dat 14 ani”. În plus, zice el, condamnarea mare primită ar mai fi și din cauză că nu a vrut sa le spună anchetatorilor de la cine primea drogurile la gară. A preferat sa cadă el, dar să cadă singur. 

Florin nu e prima oară la Arad și tot în celula cu numărul 5 a stat și pedeapsa trecuta. După cele 6 condamnări pe care le-a avut de ispășit, aceasta fiind a șaptea, aproape că anii petrecuți în închisoare sunt mai mulți decât cei trăiți în libertate. Nu mai umblă desculț și, culmea, a preferat sa lucreze la pantofi, asa ca în celula, zi de zi, coase tălpi pe care vor călca oamenii liberi. Din când în când privește la fotografiile primite de la cei ce nu l-au uitat în libertate. Ba și de la admiratoare din Brazilia, care și-au înrămat pe pereți citate din Bruce Lee: „eu intru în întuneric și fac lumină". Procesul lui Florin Hora a durat mai bine de un an, deși el și-a recunoscut vina de la început. Nu a fost neapărat un dosar complicat, dar a fost cu siguranță unul stufos. Timp de 2 ani, ofițerii DIICOT au adunat informații din toate sursele posibile: poliție, jandarmerie, antidrog, oameni obișnuiți, plângeri, apeluri la 112. „Am reușit să probăm activitatea infracțională a unui număr de la vremea respectivă 23 de persoane implicate în traficul și consumul ilicit de droguri în zona gării de nord. Rețeaua era compusă din 23 de persoane, era coordonata de către un bărbat de 43 de ani, foarte bine cunoscut în zona, care se implica în coordonarea persoanelor care erau în ierarhia formală undeva sub el și le determina, le încuraja sa comită și alte infracțiuni” spune un ofițer antidrog. 

Printre oamenii de la gară au fost infiltrați și câțiva ofițeri sub acoperire. Se pare că cei din jurul lui Bruce Lee i-au mirosit, după ce și-au dat seama ca "trăgeau" lapte praf în loc de droguri. Cel puțin, asa spune legenda. Mai apoi, s-au reprofilat și ei pe legale, ca sa nu bată mai tare la ochi. Ceva nu se leagă în mintea lui dacă nu el, personal, vindea drogurile, dacă nu el era cel care dădea plicul la schimb cu banii, cum sa primească el condamnare fix pentru trafic de droguri. În jurul lui, toți știau ca tata din canal nu se injectează, deci nu avea nici cum sa probeze marfa pe care o primea. Făceau asta prietenii lui, oamenii de baza, sau locotenenții, cum i-au numit autoritățile. Ei se drogau, ei știau cat de pură e marfa si tot ei stabileau prețul pentru ce ajungea la gara, heroina din Afganistan și legalele din China. Bruce Lee, spune chiar el, doar garanta cu numele ca plățile vor fi făcute la timp și ca oamenii sunt de încredere.

„Eu aveam instinctul ala de organizare, știam ca pentru a supraviețui trebuia să ne organizam, dar chestia în droguri, eu îi lăsam pe ei, ei știau totul. Ce sa facă. Ca ei se ocupau cu astea, nu eu. Dar dacă dădeau greș și venea omul sa le mai dea marfa, eu plăteam totul. Asta a fost contribuția mea la chestia asta. ”Probatoriul a dovedit ca Bruce Lee nu lua contact cu marii dealeri, ci era a treia sau a patra mână, iar drogurile care ajungeau la gară erau doar pentru consumul celor din comunitate și al prietenilor lor. Nu aveau forța de a face trafic și spre alte zone. Iar Bruce Lee era rege doar la gară. Mai departe, nu se aventura nici el. „Grupul infracțional probat de noi în 2015 în operațiunea gara acționa și aproviziona consumatorii membri ai acelui grup, sau acelei mini comunități și mai aproviziona pe cei care locuiau în apropiere în cartierele apropiate gării de nord” explică ofițerul DIICOT. 

L-am vizitat pe Florin, în arest, cu puțin timp înainte sa-i înceapă procesul. Era liniștit, împăcat, fără lanțuri și îmbrăcat. Dar la fel de desculț pe cimentul rece. Speră la un avocat care să lupte pentru el. Știa că toate vor fi puse pe seama lui, pentru ca era un lider, dar în același timp spera că prietenii lui, care fuseseră arestați odată cu el, îl vor ajuta. Vor pune o vorbă bună acolo, în proces, pentru el. Alex, Sima, Orlando, prietenii și locotenenții lui. S-a înșelat amarnic. „Ăia pe care îi țineam apropiați și aveam încredere în ei, toți aia au încercat sa arunce vina pe mine și asta e. Am recunoscut dosarul, am recunoscut tot, sunt niște oameni pentru mine acum care nu au caracter de nimic. Ei au luat pedepse mai mici. Nu a luat nimeni pedeapsa mea. Toti au luat 4-5-6 ani.”

„Cred ca este o treabă instinctuală. Orice om care ajunge într-o astfel de situație indiferent de gradul lui de vinovăție de cât a participat sau nu, tot timpul va încerca sa-și creeze o situație mai bună, o situație favorabilă. Mai ales vorbind de grup, de foarte mulți oameni. Cum el a fost văzut ca un lider, erau oameni care ascultau de el, reușea să se impună. Și-a creat acest grup, așa o familie extinsă. Au fost care au încercat sa se exonereze și l-au incriminat într-o mai mare sau mai mica măsura”, ne spune Andreea Cristea, avocat.  

Andreea Cristea l-a reprezentat pe Florin ca avocat, la apel. Pentru că da, s-a făcut apel după decizia primei instante, în speranța că pedeapsa îi va fi redusă. Avocata lui Florin a atras atenția fix asupra faptului ca în rechizitoriu sunt prevăzute anumite detalii care nu au putut fi precis dovedite. Spre exemplu, banii. Florin mereu se lăuda că face muli bani, pe majoritatea investindu-i în casa construită ilegal în spatele spitalului Witting de la Gara de Nord. Doar că banii, nu i-a găsit nimeni pe nicăieri.„Se vorbeau de încasări de 3-4000 pe lei pe zi, 10.000/20.000 de lei pe zi. Din aceste activități. Noi am contestat la acel moment aceste sume raportându-ne și al faptul ca nu au existat dovezi. Nu am intrat decât tangențial în această lume a lui, dar este părerea mea. Nu l-am văzut ca pe un om rău. Nici modul lui de a fi, nici prin ceea ce a încercat el sa facă, a fost depășit, este un om singur, sau la momentul ăla l-am perceput ca pe un om singur care avea nevoie de o familie și care a încercat la nivelul la care era prin șansele pe care societatea i le-a dat sau prin neșansele pe care societatea a știut sau nu sa i le dea, marginalizat fiind a încercat sa facă așa binele asa cum l-a văzut el” spune avocata.
 
După intenție își contabilizează și Bruce Lee propria existență. Și aici, la Arad, e împăcat. Se așteapta să fie reținut. Ba chiar a fost uimit ca le-a luat autorităților atâta timp ca să-l ridice.„Eu mă așteptam în sinea mea că o dată și o dată o sa termine și porcăria asta. Ma așteptam sa vină să ma salte din cauza la droguri ca știam ca nu e un lucru bun. Au murit 3, 4, 5, 6 inși, au murit 10 insi, cați au murit. Dar nu am vrut sa fug sau să mă retrag pentru ca în sinea mea, ma simțeam vinovat pe de o parte ca eram implicat în chestia asta”

La final de discuție, Bruce Lee e curios ce-i mai fac câinii, pisicile, dar mai ales trandafirii japonezi pe care-i plantase cu doar câteva săptămâni înainte de arestare. I-am povestit lui Florin că am mers la gară, sa vedem cine mai e acolo. Am găsit baraca încuiată cu lacăt, dar nu demolată, asa cum l-au amenințat autoritățile. E goală și părăsită, iar canalul e plin din nou. Imediat după arestare, jandarmii au păzit zona o vreme. Dar după plecarea lor, oamenii străzii s-au întors la adăpost și nu mai lasă pe nimeni sa se apropie de ei. Nu se întâmplă asta când Bruce Lee era în zonă. Oamenii aveau aveau încredere în simțurile și deciziile lui. Nimeni nu îndrăznea sa te atingă măcar dacă erai împreună cu Bruce Lee. El era garanția ca totul e sub control și că va fi bine. 

Alina Dumitriu a văzut cu ochii ei cum s-a transformat această lume. De 15 ani merge cu ambulanța ARAS încercând să îi salveze pe oamenii străzii. Să le ofere medicamente celor bolnavi ori seringi sterile celor care nu pot renunța încă la droguri. Pe "copiii" lui Bruce Lee i-a văzut la început debusolați de pierderea celui care le era stâlp și reper, apoi au început chiar ei să dispară din zona gării. Asta face ca munca Alinei sa devina tot mai grea iar oamenii din canale sa fie tot mai vulnerabili la pericolele ce-i pândesc la fiecare pas. „Oamenii de aici au dispărut. S-au mutat în alte zone noi i-am pierdut din asistența psiho medico sociala și mulți au murit în anii ăștia. Noi i-am căutat imediat după aia dar unii pur și simplu au dispărut și I am pierdut din evidența. Ceea ce e foarte rău. Pentru că unii mă așteptau să vin miercurea și-mi ziceau abia așteptam sa vii să ne chemi salvarea” povestește Alina. Problema este ca acești oameni nu s-au evaporat pur si simplu. Ei au împânzit de fapt Bucureștiul, fără sa mai poată fi controlați de cineva. Astăzi sunt pericolul nevăzut care pândește pe la colțuri în marele oraș, de la suprafață. Cei care erau niște copii atunci când Bruce Lee a plecat la pușcărie sunt azi oameni mari. S-au răspândit care-încotro, dar mai vin prin gară în amintirea vremurilor trăite aici. Acum însă, nu ne mai lasă să filmam cu fața. De parca se ascund, mai bine să nu știe liderii noi de cine au „făcut ascultare" în trecut. Ziua caută prin gunoaie, așa cum i-a învățat el, seara dorm aici, cat încă e cald și bine afară. Pentru toți, Bruce Lee rămâne o legendă. Și, ca orice legenda, are diverse variante cât mai fanteziste. Unii dau vina pe el, alții iau apărarea. Depinde de relația pe care au avut-o cu Bruce Lee, de cat de apropiați erau. Sau nu.

Cristina e, cum s-ar spune, soră de sânge cu Bruce Lee. Deși n-a locuit niciodată în gară, aici era familia ei adoptivă. Aici a primit primele lecții de supraviețuire și până azi și-a păstrat deprinderea de a aduna doze, cupru și gunoaie, așa cum a învățat-o Bruce Lee. Iar când avea nevoie de bani pentru cei doi copii ai săi, tot la el venea sa ceară ajutor. Dar de când el nu mai e, mulți au murit. Bruce Lee primește lista decedatilor șocat. Nu credea că atunci când se va elibera nu-i va mai găsi în viață, mai ales pe cei mai tineri decât el. Dimpotrivă, spera să le fie chiar mai bine. Pentru ca el era văzut drept întruchiparea răului și motivul pentru care mor oamenii din jurul sau.  „Nu știu dacă mă așteptam la așa ceva poate mă așteptam să se schimbe viața lor. Mai, dacă m-a arestat pe mine și ăștia spun ca eu sunt vinovatul ca băieții mei.... poate mă așteptam să se schimbe în bine.”

Sau poate că închisoarea l-a schimbat pe el. Departe de lumea în care a crescut și care l-a transformat într-o mașinărie de trăit periculos, în permanență pregătit să riposteze ori să se apere, Bruce Lee pare sa fi intrat într-o alta etapă a vieții sale. E pașnic, înțelept, calm și linistit. E mai mult retras, nu și-a făcut prieteni, și e tot mai fascinat de cărți și povești despre lideri. Nostalgic poate după vremurile când și el era așa, dar probabil și dornic sa înțeleagă unde a greșit, când a greșit. Când va ieși de după gratii va avea aproape 60 de ani. O performanță pentru cineva care a trăit o viață întreagă doar pe stradă. Paradoxal, poate că închisoarea l-a salvat. Poate ca abia acum înțelege libertatea cu adevărat. Când se va întoarce, tot în stradă, în București, o va face. Sau în orașul de sub oraș. Până atunci oamenii lui vor dispărea de acolo. Dar chiar și așa, speră el, legenda lui nu va muri niciodată.