Gestul extrem al unui grup de preoţi din nordul Poloniei face înconjurul lumii. Au ars în public zeci de cărţi din seria Harry Potter pentru că, potrivit lor, acestea promovează magia.
Mai mult, au fotografiat momentul şi au postat imaginile pe Facebook, alături de citate din Biblie.
Fapta lor a stârnit revolta locuitorilor şi a internauţilor.
Luna trecută, biserica a fost în mijlocul unui scandal de proporţii după publicarea unui raport potrivit căruia aproape 400 de preoţi polonezi au abuzat sexual copii în ultimii 30 de ani.