Sâmbătă, parcurile din București și pădurile de la periferia Capitalei au fost luate cu asalt de bucureșteni.
Aceștia au ales să profite de ultima zi caldă dinaintea noului episod de iarnă anunțat de meteorologi și au ieșit cu sutele în natură ca să se relaxeze.
sursa: Facebook
Specialiștii subliniază că oamenii trebuie să înțeleagă importanța izolării.
„Să stăm acasă măcar șase săptămâni, ar fi mai bine opt și ideal zece. Principiul este de a încerca să rupi comunicarea prin care virusul se transmite. Toată lumea care poate sta acasă e indicat să stea acasă. Să se expună mediului social doar cei care trebuie neapărat să o facă. Se pot lua măsuri organizatorice, astfel încât șansa contaminării să fie cât mai mică.
Este o măsură rațională de a limita posibilitatea contaminării. Este un exemplu pe care-l dau. Deci o putem face în anumite condiții care să ne dea un grad de siguranță”, a spus Horațiu Moldovan, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, la Antena 3.