„Avioane de vânătoare au lovit în cursul nopţii un atelier de fabricare a rachetelor aparţinând Hamas şi un teren militar al Hamas la Khan Yunis, în sudul Fâşiei Gaza", a anunțat armata israeliană într-un comunicat.
Fâșia Gaza a continuat să trimită baloane incendiare în Israel, provocând incendii de vegetație, în ciuda avertizărilor Ierusalimului.
Martori au raportat că armata a tras, de asemenea, focuri de artilerie în nordul enclavei palestiniene.
Loviturile nu au făcut victime, potrivit unor surse medicale din Fâşia Gaza.
Loviturile au avut loc după evadarea dintr-o închisoare israeliană a şase deţinuţi palestinieni, cei mai mulţi membri ai Jihadului Islamic.
Această organizație a calificat într-o declarație evadarea celor șase drept "un important act de eroism" și o "palmă grea administrată armatei și întregului sistem din Israel".
Autoritățile israeliene au anunțat o masivă operațiune polițienească în vederea capturării evadaților, în care sunt folosite elicoptere și drone.
Forţele de securitate israeliene au fost desfăşurate luni la puncte de control în jurul Fâşiei Gaza pentru a împiedica fugarii să încerce să pătrundă în enclavă, potrivit armatei.
”Palestinienii noștri din Fâșia Gaza sunt hotărâți să obțină ceea ce vor, și nu mai acceptă relaxarea graduală a restricțiilor”, a spus Abdel Latif al-Qanou, purtătorul de cuvânt Hamas.
În zonă au loc proteste violente, în ultimele zile, organizate de mişcarea palestiniană Hamas, cerând ridicarea blocadei şi ”dreptul la întoarcere” pe pământul lor al palestinienilor împinşi la exil la înfiinţarea Israelului.
În mai, în urma unor manifestaţii ale palestinienilor la Ierusalim, Hamas a lansat din Fâşia Gaza un baraj de rachete către Israel și astfel a început un război de 11 zile între mişcarea islamistă palestiniană şi israelieni. Au fost uciși atunci 256 de palestinieni și 13 israelieni.