Era în clasa a V-a când le-a venit o nouă colegă. În scurt timp, fata i-a invitat la ziua sa de naștere.
Pentru că nu o cunoștea prea bine, nici Maria nu voia să se ducă, însă mama ei a obligat-o.
„Nu-mi venea să cred. Mama nu m-a forțat niciodată să merg la o petrecere. Credeam că o să mor de rușine. Plânsetele și istericalele mele n-au putut să o convingă pe mama. (...) Mama m-a adus. Stăteam în fața ușii ponosite. Am sunat. Colega mea, Roxana mi-a răspuns, i-am urat la mulți ani (așa cum mi-a zis mama) și i-am întins punga de cadouri. Mama i-a urat și ea la mulți ani și a plecat. Urma să vină să mă ia mai târziu.
Apartamentul în care stătea Roxana era plin de mobilă veche. Toată casa mirosea a vechi. Roxana m-a condus în bucătărie. Pe masă era cel mai mare tort pe care îl văzusem în viața mea. Avea lumânări roz și cineva scrisese cu mâna tremurată “La mulți ani!”. Lângă tort erau pahare de plastic. Le-am numărat din ochi. Erau fix 30 de pahare, exact câți suntem noi în clasă.
M-am gândit că poate nu e așa de rea petrecerea și că lucrurile vor fi și mai frumoase după ce ajung și colegii noștri”, a povestit tânăra.
Între timp a aflat că mama Roxanei era bolnavă, iar tatăl o părăsise când era mică. După minute bune de așteptare, cele două fete au înțeles că nu mai venea nimeni la petrecere. „Roxana a început să plângă. Inima mea, a unui copil de 11 ani a simțit compasiunea pentru Roxana și mânia pentru colegii de clasă. M-am ridicat pe vârfuri și am strigat: Nu avem nevoie de ei!
Ne-am năpustit asupra tortului. Ne-am prefăcut că aprindem lumânările. Roxana a suflat în ele. Am băut suc până ne-a durut burta. Ne-am jucat până am obosit. Ce mai, ne-am distrat. Nici nu știu cum a trecut timpul și am auzit soneria. Venise mama să mă ia acasă. (...) În ziua aceea am învățat multe, dar lecția cea mai importantă a fost cât de mult contează un singur om. Un om poate face diferența. Eu i-am schimbat ziua Roxanei, așa cum mama mi-a schimbat mie viața”, a povestit tânăra, potrivit Unica.