Antena 3 CNN Externe În acest oraș toți polițiștii au fost arestați în urma unui asasinat

În acest oraș toți polițiștii au fost arestați în urma unui asasinat

1 minut de citit Publicat la 08:48 25 Iun 2018 Modificat la 08:48 25 Iun 2018

Toţi agenţii de poliţie din localitatea mexicană Ocampo (centru), unde săptămâna aceasta a fost asasinat un candidat la primărie, au fost dezarmaţi şi arestaţi pentru efectuarea unei anchete interne, au declarat autorităţile locale duminică, informează AFP. 

"Toţi sunt interogaţi, procedându-se conform legii la o anchetă privind participarea la acte de încălcare a normelor profesionale", a indicat secretariatul Securităţii statului mexican Michoacan (vest-centrul Mexicului), unde este situat oraşul. 

Candidatul la alegerile municipale Fernando Angeles a fost ucis joi prin împuşcare în plină campanie electorală. 

Poliţiştii au fost transferaţi la o unitate internă a secretariatului Securităţii, care nu a precizat dacă detenţia lor este legată de asasinarea candidatului. 

Miercuri, Omar Gómez, candidat independent la funcţia de primar în oraşul Aguililla, de asemenea în statul Michoacan, a fost împuşcat. 

La 14 iunie, un candidat la primăria din Taretan, o localitate în acelaşi stat, a fost de asemenea asasinat. 

De la începutul campaniei pentru alegerile generale de la 1 iulie, peste o 100 de aleş, candidaţi la alegeri sau politicieni au fost ucişi. 

Criminalitatea este un subiect central la scrutinul din iulie, care va desemna noul preşedinte şi peste 18.000 de conducători la nivel federal, regional şi local. 

Mexicul se confruntă cu o violenţă endemică legată de crima organizată, cu 25.339 de omucideri în 2017. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole