Antena 3 CNN Economic Impozit pe locuință mai mare pentru românii fără asigurare împotriva dezastrelor, pe lângă amendă. Proiectul de lege care sancționează persoanele fizice

Impozit pe locuință mai mare pentru românii fără asigurare împotriva dezastrelor, pe lângă amendă. Proiectul de lege care sancționează persoanele fizice

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 13:37 02 Mar 2023 Modificat la 13:37 02 Mar 2023

"Este evident că se impune analizarea modificării prevederilor legislative pentru a se asigura respectarea legii, cu atât mai mult în contextul cutremurelor din Turcia, Siria şi România (Vrancea şi Gorj). Astfel, propunem ca aplicarea sancţiunilor contravenţionale să nu mai fie realizată de către primari, ci de către persoane desemnate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.", se arată într-un proiect de lege.

"În acest sens, propunem ca lista persoanelor care nu au încheiat asigurare obligatorie să fie transmisă Instituţiei Prefectului, ca reprezentant al Guvernului în teritoriu care coordonează deconcentratele şi care va lua măsurile necesare astfel încât persoanele desemnate de Ministerul Afacerilor Interne să primească lista persoanelor care nu şi-au încheiat asigurare obligatorie", potrivit inițiativei legislative.

Inițiatorii, Alexandru Bola și Alexandru Kocsis, propun acordarea unui stimulent fiscal persoanelor fizice care încheie o asigurare facultativă, având în vedere că potrivit legii încheierea unei asigurări facultative implică în mod obligatoriu şi încheierea unei asigurări obligatorii. 

Citește și: Clădiri de spitale care vor fi dărâmate în România, din cauza riscului de prăbușire la cutremur. Unde se iau primele măsuri de prevenire

"În acelaşi sens, persoanele fizice care nu încheie o asigurare obligatorie vor fi sancţionate şi prin intermediul majorării impozitului pe locuinţă, suplimentar de aplicarea amenzii contravenţionale", se mai menționează în expunerea de motive.

Bola și Kocsis amintesc că, potrivit reprezentanţilor PAID, doar 20% din populaţie are locuinţele asigurate obligatoriul în prezent, la nivelul lunii ianuarie 2023, sunt asigurate 1.850.373 lei locuinţe.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole