Sub titlul "Andrew Tate: în orașul unde a început imperiul celor doi frați", reporterul radiodifuzorului britanic sintetizează descoperirile făcute în localitatea din România de care se leagă, aparent, ascensiunea celor doi britanici spre prosperitate și celebritate, dar și spre scandal și probleme cu justiția.
"Vila de la capătul Străzii Narciselor se află la capătul unui drum periculos, înconjurat de vârfurile împădurite ale Munților Carpați.
Prima adresă românească a lui Andrew Tate este departe de stilul de viață strălucitor etalat de acesta în București, înainte de detenție: este vorba despre o clădire cu trei etaje, cu pereți galbeni, situată la mică distanță, cu mașina, de localitatea Săcele.
De la București până acolo, șoseaua șerpuiește prin pădurea acoperită de zăpadă, cu copaci cu ramuri înghețate până la vârfuri, în timp ce la orizont se văd munții - ca și cum ai conduce printr-o felicitare de Crăciun ", relatează jurnalistul britanic.
"Dincolo de Săcele, șoseaua înghețată se îngustează la lățimea unei mașini în timp ce urcă spre vilă.
Nu se vede niciun Ferrari aici. O Dacia și o Skoda stau parcate între nămeți de zăpadă în fața clădirii. Interiorul este împărțit în mici apartamente.
Aici, în apartamentele 9 și 17, frații Tate au început să-și construiască imperiul afacerilor în România", se arată în materialul publicat pe site-ul BBC.
Vasile Mezdrea, un dezvoltator local, spune că le-a vândut fraților proprietățile în 2015, sau la începutul lui 2016, pentru mai puțin de 35.000 de euro, fiecare.
Om de afaceri român: "Când au venit în România, frații Tate nu aveau mașini, își duceau iubitele cu taxiul"
'Au plătit în rate, pentru că nu aveau bani să cumpere apartamentele cu toți banii jos', a declarat Mezdrea corespondentului BBC.
"Nu aveau mașini pe atunci. Își duceau prietenele la cumpărături cu taxiul", își amintește el.
Mezdrea spune că Andrew s-a mutat aici cu o iubită britanică, Melissa, care și-a cumpărat un al treilea apartament în același imobil.
Însă, potrivit localnicilor, nu era singura femeie care locuia aici cu frații Tate.
Mai multe persoane au relatat că alte femei fie locuiau în apartamentele lor, fie le vizitau regulat.
Un martor, care nu a vrut să fie numit, a spus că a primit plângeri conform cărora 'femeile goale' erau vizibile în mod clar în apartamentul de la parter al fraților Tate.
Om de afaceri român: "Frații Tate au venit în România pentru că aici sunt femei frumoase iar traiul e mai ieftin"
Printre locatarii blocului de lângă Săcele sunt puțini care spun că își amintesc de cei doi Tate iar, când o fac, nu sunt dornici să fie înregistrați, consemnează jurnalistul BBC.
"Erau disprețuitori, aroganți. Dar foarte discreți, nu era muzică, nu erau nici certuri", spune o locatară, potrivit căreia câinele lor, un ciobănesc german, a fost lăsat liber să circule prin bloc iar, la un moment, a atacat o vecină, rănind-o.
Se pare că plângerile la adresa fraților Tate au rămas fără rezultat, remarcă jurnalistul radiodifuzorului britanic.
În Săcele, unde există oficiu poștal, pizzerie și "păcănele", frații Tate sunt evocați în vizitele lor recente, pentru că noile lor mașini de lux constituiau o priveliște de neratat.
Potrivit lui Vasile Mezdrea - cel care le-a vândut apartamentele din blocul galben - frații s-ar fi mutat în România pentru că țara "are femei frumoase și traiul e mai ieftin".
Frații Tate, aduși de un antreprenor român să comenteze lupte în cușcă
Mezdrea spune însă că frații aveau ambiții care treceau dincolo de Săcele. „Întotdeauna au vrut mai mult”, mi-a spus el.
Săcele ar putea părea un loc improbabil pentru începutul afacerilor a doi tineri britanici care s-au remarcat în kickboxing, dar localitatea are legătură cu alți doi oameni care vor juca roluri cheie în viețile lor.
Unul este un om de afaceri pe nume Sebastian Vieru, care i-a adus pentru prima dată pe frații Tate în România în anul 2014.
Originar din județul Brașov, din apropiere de Săcele, Vieru i-a contractat de mai multe ori pe frații Tate în calitate de antrenori și comentatori pentru spectacolele sale de luptă.
Vieru a fost cel care a le-a spus britanicilor despre noul bloc al lui Vasile Mezdrea de lângă Săcele și le-a dezvăluit că dezvoltatorul imobiliar are nevoie urgentă de fonduri pentru a termina clădirea, motiv pentru care le va face reducere la achiziție.
BBC: Originea averii fraților Tate, anchetată de autoritățile din România
Potrivit acestuia, Andrew și Tristan Tate au venit la ei cu ceva bani din Marea Britanie, dar averea lor a crescut rapid în România.
Constituirea acestei averi ar face, ea însăși, parte din ancheta extinsă în care presa a evidențiat acuzațiile de viol și trafic de persoane și care este desfășurată în prezent de Departamentul vizând crimă organizată din România.
Proprietățile din Săcele le-ar fi adus, aparent, puțin profit fraților Tate. Cei doi le-au vândut câțiva ani mai târziu, când s-au mutat la București, pentru un profit de doar câteva mii de euro.
Când au părăsit imobilul din zona montană, cei doi Tate înființaseră Talisman Enterprises, o companie care făcea bani din portaluri web, potrivit datelor oficiale din România. Compania nu a mai declarat profit din anul 2017.
Sebastian Vieru spune că acționează ca executor financiar al companiei, care este înregistrată la o adresă situată la 15 kilometri de Săcele, deținută până de curând de părinții omului de afaceri român.
Vieru deține, de asemenea, o participație de 10% într-o companie imobiliară numită War Room Vegas, înregistrată la aceeași adresă și deținută parțial de Andrew Tate.
Georgiana Naghel, pe mâna căreia au ajuns firmele fraților Tate
Celălalt acționar este iubita lui Andrew, Georgiana Naghel, implicată în trecut în afacerea cu lupte în cușcă a lui Vieru.
Potrivit înregistrărilor oficiale românești, în luna august a anului trecut Andrew și Tristan i-au transferat acesteia toate acțiunile Talisman Enterprises, precum și administrarea acesteia.
Transferul companiei pe numele Georgianei Naghel, cetățean român, a avut loc la patru luni după ce poliția a început să-i cerceteze pe frații Tate.
Talisman Enterprises este asociată cu o altă societate în care Naghel figurează ca unic acționar, administrator și beneficiar: o firmă de consultanță în management numită New Era Learning, care a fost înființată în august 2022.
O a treia companie, o firmă de consultanță numită Groundbreaking Developments, a fost, de asemenea, transferată Georgianei Naghel în luna august.
În octombrie, aceasta a fost vândută unei companii deținute de Abigail Tyson, despre care se crede că este o apropiată a fraților Tate.
BBC: Georgiana Naghel, în arest, ca și frații Tate
Georgiana Naghel este în prezent în arest, împreună cu frații Tate și cu un alt cetățean român, Luana Radu.
În ultimele săptămâni, anchetatorii au confiscat o gamă largă de bunuri aparținând celor patru suspecți.
De asemenea, procurorii au percheziționat o listă lungă de proprietăți aparținând fraților, inclusiv un teren în județul Brașov și imobile în București și în împrejurimi.
Au fost confiscate ceasuri de firmă, iar flota de mașini de lux a fraților a fost scoasă din complexul de la marginea capitalei.
Speculațiile privind prosperitatea lui Andrew și Tristan Tate spun că o mare parte din averea lor ar putea proveni din investițiile într-un important lanț de cazinouri din România și din cursurile de formare online în modelul misogin de masculinitate al lui Andrew Tate.
Ancheta ar urma să răspundă întrebărilor legate de modul în care cei doi frați au evoluat de la apartamentul lor ieftin din zona montană la lumea mașinilor Bugatti, a trabucurilor scumpe și a avioanelor private, care abundă în imagini postate pe conturile lor de socializare.
Sursa: BBC