Trei cetățeni din Irak și unul din Palestina au fost depistați, duminică, de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Sânnicolau Mare, în timp ce intenționau să intre ilegal în România, pe jos, transmite
Agerpres.
''Polițiștii de frontieră au observat patru persoane care se deplasau pe jos, pe câmp, dinspre Serbia spre România, spre interiorul țării. O patrulă de supraveghere a frontierei de stat din cadrul aceluiași sector a intervenit imediat și a reținut persoanele în cauză, în apropierea frontierei cu țara vecină, acestea fiind conduse la sediul Poliției de Frontieră Sânnicolau Mare, pentru cercetări'', arată Roxana Costache, purtător de cuvânt al Poliției de Frontieră Timișoara, într-un comunicat remis, duminică, AGERPRES.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei trei bărbați — cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani — sunt din Irak și Palestina și nu aveau documente asupra lor. Aceștia au declarat că intenționau să ajungă în țări din vestul Europei și s-au deplasat pe jos, din Serbia, peste câmp.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cei patru bărbați urmând să fie predați unei echipe operative din cadrul Serviciului Pentru Imigrări Timiș.
Totodată, au fost contactate autoritățile de frontieră sârbe în vederea cercetării în comun a evenimentului și punerii în aplicare a acordului de readmisie, arată sursa citată.