Antena 3 CNN Externe Sute de imigranți fac greva foamei la Bruxelles pentru a obține statut legal

Sute de imigranți fac greva foamei la Bruxelles pentru a obține statut legal

Alexandru Negrici
1 minut de citit Publicat la 00:11 01 Iul 2021 Modificat la 00:11 01 Iul 2021

Medicii spun că peste 400 de migranți au încetat să mai mănânce, începând cu data de 23 mai.

Mulți dintre migranți, care provin în cea mai mare parte din Asia de Sud și Africa de Nord, sunt în Belgia de ani de zile, unii de mai bine de un deceniu, dar spun că mijloacele lor de trai au fost puse în primejdie, din cauza pandemiei care a dus la pierderea locurilor de muncă.

„Dormim ca șobolanii”, a declarat, pentru Reuters, Kiran Adhikeri, un migrant din Nepal care a lucrat ca bucătar până când restaurantele au fost închise din cauza pandemiei.

[GAL layout="4"]

„Simt dureri de cap, dureri de stomac, întregul corp este plin de durere”, a completat acesta.

"Implor (n.r. autoritățile belgiene), să ne ofere acces la muncă, ca și altora. Vreau să plătesc impozite, vreau să-mi cresc copilul aici, în acest oraș modern", a spus el pentru Reuters, din patul său improvizat.

Mulți păreau slăbiți, în timp ce lucrătorii din domeniul sănătății îi îngrijeau, folosind picături de ser fiziologic pentru a-i menține hidratați și îngrijindu-se de buzele celor care își cuseau gura, pentru a-și arăta mâhnirea din cauza faptului că nu au niciun cuvânt de spus asupra situației lor.

Guvernul belgian a declarat că nu va negocia cererea de a li se acorda rezidența formală greviștilor.

Etichete: Bruxelles imigranti
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole