Antena 3 CNN Actualitate Locale Imaginile sărăciei! Oameni cu handicap, la coadă pentru a primi mâncare, la Galaţi

Imaginile sărăciei! Oameni cu handicap, la coadă pentru a primi mâncare, la Galaţi

Gabi Vlad
<1 minut de citit Publicat la 23:35 10 Iun 2022 Modificat la 23:35 10 Iun 2022

Din această dimineaţa şi timp de 15 zile persoanele cu dizbilităţi cuprinse în gradul 1 şi 2 de handicap s-au prezentat la punctul de distribuire a pachetelor cu alimente şi a produselor de igienă din partea Uniunii Europene.

La Galaţi acţiunea s-a transformat într-o coadă a umilinţei pentru de frica că nu să primească acest ajutor, persoanele cu handicap au venit încă de la 3-4 dimineaţa.

Persoanele cu handicap nu sunt prevăzute în programul de ajutorare alimentar POAD al Uniunii Europene.

Legislativ acest program este adresat doar persoanelor cu venit minim garantat sau beneficiari ai alocaţiei pentru susţinerea familiei, iar în cazul în care mai rămân colete acestea se distribuie persoanelor cu dizabilităţi după principiul primul venit primul servit. Aşa că beneficiarii au venit în număr foarte mare.

Pachetul alimentar cântărește peste 25 kg și conține făină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conservă carne de vită, conservă carne de porc, pate de ficat, compot de fructe și gem de fructe.

Anul acesta au rămas peste 2.000 de cutii care pot fi distribuite timp de două săptămâni.

Beneficiarii trebuie să se prezinte cu buletinul de identitate şi certificatul de handicap sau poate face această deplasare şi un aparţinător.
 

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole