Antena 3 CNN Actualitate Locale Zece bărbați au transformat un camion într-o piscină şi s-au plimbat în comuna Bogaţi cu muzica la maxim

Zece bărbați au transformat un camion într-o piscină şi s-au plimbat în comuna Bogaţi cu muzica la maxim

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 18:14 03 Iul 2022 Modificat la 18:54 03 Iul 2022

La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni, care a depistat autovehiculul în trafic.

Totodată, polițiștii au stabilit identitatea tuturor persoanelor care se aflau în bena autoutilitarei, destinată transportului de marfă.

"În ziua de 02 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că o autoutilitară cu mai multe persoane care provoacă zgomot circulă pe raza localității Bogați.

La fața locului s-a deplasat cu operativitate un echipaj din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni, care a depistat autovehiculul în trafic. Totodată, polițiștii au stabilit identitatea tuturor persoanelor care se aflau în bena autoutilitarei, destinată transportului de marfă.

Ca urmare a abaterii constatate, privind normele de circulație pe drumurile publice, conducătorul mijlocului de transport, respectiv un bărbat de 33 de ani, din Bogați, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 870 de lei, conform OUG 195/2002R.

 De asemenea, față de cele 10 persoane care se aflau în bena autoutilitarei, au fost aplicate 10 sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.000 de lei, conform Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială, ca urmare a tulburării ordinii și liniștii publice", se arată într-o informare a IPJ Argeş.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole