În Europa sunt unele dintre cele mai bune stațiuni de schi din lume, arată un clasament întocmit de site-ul de rezervare de călătorii Omio. Cinci stațiuni din Elveția se află în primele 20 de clasamente, în timp ce Austria are 12, scrie Euronews.
Site-ul a evaluat peste 6.000 de stațiuni de schi, luând în calcul 11 factori diferiți, inclusiv costul unui bilet pentru adulți, tineri și copii, evaluările clienților, dacă există acces la o școală de schi, durata unui curs și numărul de evenimente din stațiune în timpul sezonului.
[GAL layout="5"]Pe primul loc a fost desemnată o stațiune de schi europeană, unde permisele încep de la aproximativ 30 de euro. Este vorba despre Arosa, din Elveția, care a întrunit un punctaj de 91,73 pe scala personalizată a site-ului de rezervări, învingând Sölden, în Austria, care a adunat 91,68 de puncte.
Conform cercetărilor Omio, această stațiune are o medie impresionantă de 4,7 din 5 stele în urma evaluărilor turiștilor. Prețul unui permis de o zi pentru un adult este de 89 euro, pentru tineri 59 de euro, iar pentru copii de 29 de euro.
Pentru schiori și snowboarderi, există 225 de kilometri de pârtii și 43 de teleschiuri, așa că turiștii nu mai sunt nevoiți să stea la coadă pentru a ajunge pe pârtie.
În timpul sezonului de schi, în stațiune sunt organizate șapte evenimente, inclusiv Cupa Mondială FIS Ski Cross Arosa și Swiss Snow Walk and Run.
Aeroportul din Zurich este cel mai apropiat pentru a ajunge la stațiunea de schi, dar aici se poate ajunge și cu trenul, venind dinspre alte orașe europene.
Top 20 de stațiuni de schi din lume sunt situate în Europa
Nu este surprinzător că destinațiile europene domină clasamentele datorită geografiei lor. Alpii au fost mereu o destinație populară pentru iubitorii de schi, dar acum călătorii pot găsi cu ușurință cele mai bune stațiuni în funcție de destinația de vacanță preferată.
Cinci stațiuni din Elveția figurează în primele 20, în clasament, în timp ce stațiunile austriece ocupă 12 locuri. Stațiunile din Italia și Franța au ocupat celelalte trei locuri.