Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a fost văzută tremurând marţi în timp ce îl primea pe noul preşedinte al Ucrainei, Volodimir Zelenski, aflat în vizită în Germania, ceea ce a ridicat îngrijorări în legătură cu starea sa de sănătate, relatează DPA.
În timp ce aştepta alături de Zelenski trecerea gărzii de onoare a forţelor armate germane, Angelei Merkel au început să îi tremure picioarele şi corpul. Când a trecut apoi prin faţa gărzii împreună cu invitatul său, tremuratul s-a redus considerabil.
Ulterior, la o conferinţă de presă, Merkel a spus că între timp a băut trei pahare cu apă, sugerând că fusese deshidratată.
„Aşa cum poate vedea toată lumea, mă simt bine din nou”, a adăugat cancelarul.