Un constănţean a fost amendat cu 400 de lei de către poliţiştii locali după ce a fost filmat în timp ce arunca pe geamul apartamentului, aflat la etajul opt al unui bloc, diverse materiale de construcţii.
„Scene scandaloase au fost surprinse ieri după amiază în cartierul Faleză Nord, unde un individ inconștient aruncă bolovani, tocmai de la etajul 8 al unui bloc!
Omul își făcea amenajări interioare în casă și probabil i s-a părut mai comod să arunce resturile de zidărie direct pe fereastră, fără să se gândească nicio secundă la faptul că ar putea răni pe cineva. În imaginile filmate de un vecin, șocat de modul de acțiune al individului, se vede clar cum bucățile mari din beton sunt aruncate intenționat în fața imobilului, unde se adunase deja un adevărat morman.
Martorii întâmplării au sesizat polițiștii locali care l-au amendat pe individ cu suma de 400 de lei pentru aruncarea la întâmplare a deșeurilor și i-au solicitat să elibereze imediat terenul din fața blocului de resturile provenite în urma lucrărilor de construcție.
Agenții verifică acum și dacă amenajările interioare se făceau cu autorizație”, a scris Primăria Constanța, pe Facebook.