Peng Shuai, una dintre cele mai recunoscute vedete ale sportului din China, l-a acuzat pe fostul vice-premier Zhang Gaoli că a forțat-o să întrețină relații intime, potrivit capturilor de ecran ale unei postări de pe rețelele de socializare din 2 noiembrie, care a fost ștearsă. De atunci, tenismena a dispărut fără urmă și nimeni nu a mai putut comunica direct cu ea.
Presiunea internațională asupra Chinei a crescut cu privire la situația ei, tot mai multe orgazinații, instituții, state și sportivi aratându-și îngrijorarea.
Mai multe persoane conectate la presa de stat chineză și la sistemul sportiv au postat pe Twitter fotografii și videoclipuri care par sa o arate pe Peng la cină sâmbătă seara. Clipurile par să sublinieze în mod deliberat anumite date.
Videoclipul, de doar 45 de secunde, pare să o arate pe Peng stând alături de co-directorul turneului China Open, Zhang Junhui, împreună cu două femei în jurul unei mese într-un restaurant din Beijing. Pe tot parcursul videoclipului, Zhang vorbește cu Peng, dar ea nu spune nimic.
La un moment dat, conform traducerii CNN, Zhang a spus: „Da, anul acesta este diferit de anul trecut, din cauza pandemiei.
Inițial, am plănuit să avem zece turnee în trei luni, nu-i așa că mâine 20 noiembrie?" Una dintre cele două femei l-a corectat repede, spunând: „21”.
„O, 21 noiembrie, mâine este 21 noiembrie, vom avea ultimul meci la Zuanshi”, a continuat Zhang.
Ulterior, duminică, a apărut un alt clip video, care o arată pe sportivă la un eveniment de tenis pentru adolescenți din Beijing. De-a lungul videoclipului, Peng spune foarte puțin, dar este văzută zâmbind.
Ambele clipuri video au fost postate de oameni care au legătură cu presa de stat chineză. La nivel internaațional, tot mai multe instituții media au transmis că veridicitatea și datele la care au fost înregistrate nu se pot verifica.
Steve Simon, directorul WTA, a transmis și el că informațiile nu sunt suficiente a atenua îngrijorările legate de sănătatea și siguranța sportivei.
Șeful Asociației Tenis Feminin (WTA) și-a exprimat, sâmbătă, ușurarea văzând-o pe Peng, dar a spus că „rămâne neclar dacă ea este liberă și capabilă să ia decizii și să acționeze pe cont propriu, fără constrângere sau interferență externă”.
„Numai acest videoclip este insuficient. După cum am afirmat de la început, rămân îngrijorat cu privire la sănătatea și siguranța lui Peng Shuai și de faptul că acuzația de agresiune sexuală este cenzurată și aruncată sub covor. Am fost clar ce trebuie să se întâmple și relația noastră cu China se află la o răscruce”, se arată în declarația lui Simon.