Sunt 24 de oameni doar la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași care așteaptă, în acest moment, la secția Primiri Urgențe, cu masca pe față, să se elibereze un loc la Terapie Intensivă.
”Sunt 40 de pacienți COVID în urgență. Dintre aceștia, 24 au nevoie de oxigen și au nevoie de internare într-o secție în care să existe posibilitatea de administrare a oxigenului, iar 13 sunt pacienți de Terapie Intensivă, care au nevoie de ventilație mecanică.
Pentru 3 dintre ei am găsit locuri în această dimineață, sunt în curs de transfer, dar suntem anunțați din dispecerat că vin alți pacienți grav, preluați de ambulanță de la domiciliu, astfel încât situația este critică în continuare.
[GAL layout="5"]Se discută, în continuare, pentru toate spitalele, de creșterea numărului de locuri, dar la Terapie Intensivă capacitatea este maxim ocupată pentru județul Iași”, a declarat Diana Cimpoeșu, medic UPU SMURD Iași la Antena 3.
”Noi avem medici detașați care lucrează în UPU SMURD în aproape toate județele regiunii de nord-est. De peste tot ni se spune același lucru, de fapt vedeți și raportarea națională cu 0 locuri la Terapie Intensivă. Atunci când se eliberează un loc, pe loc este trimis un pacient din UPU, pentru că toate unitățile UPU tratează pacienți la fel ca secția de Terapie Intensivă”, a mai spus medicul.