Antena 3 CNN Actualitate Primele imagini de la nunta cu 350 de invitați din Bihor, unde mireasa s-a infectat cu COVID-19

Primele imagini de la nunta cu 350 de invitați din Bihor, unde mireasa s-a infectat cu COVID-19

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 17:00 16 Oct 2020 Modificat la 17:00 16 Oct 2020

Nunta a fost a fiului unui fost șef de poliție de acolo, cel care a vegheat ca noi să respectăm legile. Toți participanții  sunt acum trimiși în izolare, după ce mireasa a aflat că are COVID-19, la numai două zile după nuntă. 

Autoritățiile au obținut listele de invitați și filmările de la nuntă după ce au făcut percheziții acasă la socrii și la miri. Cei zece polițiști care au participat la nuntă sunt acum în carantină, inclusiv colegii lor de birou, în total 19 persoane din cadrul IPJ Bihor. Toat acasă au rămas și cei doi procurori care au participat la petrecere. 

Primele imagini de la nunta cu 350 de invitați, unde mireasa s-a infectat cu COVID-19

Mireasa, infectată cu noul coronavirus

La nunta cu peste 350 de invitați din Bihor, unde socru mare era un fost adjunct al Poliției, mireasa a fost confirmată cu noul coronavirus. În acest caz a fost deschis un dosar penal.

Mireasa a aflat că este infectată cu SARS-CoV-2 când s-a testat pentru a pleca în luna de miere. Rezultatul mirelui a fost negativ, conform surselor.

Etichete: nunta Bihor imagini
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole