Într-un studiu publicat joi, echipa de la ANU a colaborat cu Administraţia Naţională Aeronautică şi Spaţială (NASA) din Statele Unite şi alţi cercetători internaţionali pentru a observa primele momente ale unei supernove, în detalii fără precedent.
Echipa a descoperit că supernova a fost capturată în imagini de la început până la sfârşit, în 2017, de telescopul spaţial Kepler al NASA, care în prezent nu mai funcţionează.
''Este pentru prima dată când se obţine o imagine atât de detaliată asupra unei curbe complete de răcire a şocului în orice supernovă'', a declarat Patrick Armstrong de la Facultatea de Astronomie şi Astrofizică din cadrul ANU, autor principal al studiului, citat într-un comunicat.
''Această descoperire majoră ne va oferi datele de care avem nevoie pentru a identifica alte stele care au devenit supernove''
''Deoarece stadiul iniţial al unei supernove are loc atât de rapid, este foarte dificil pentru majoritatea telescoapelor să înregistreze acest fenomen'', a spus el.
''Până în prezent, datele pe care le aveam erau incomplete şi includeau doar estomparea curbei de răcire a şocului şi explozia ulterioară, dar niciodată explozia strălucitoare de lumină de la începutul supernovei'', a adăugat cercetătorul.
''Această descoperire majoră ne va oferi datele de care avem nevoie pentru a identifica alte stele care au devenit supernove, chiar şi după ce au explodat'', a precizat Armstrong.
O astfel de supernovă se produce atunci când o stea rămâne fără combustibil, la finalul ciclului de viaţă, iar nucleul său se prăbuşeşte în sine, provocând o explozie uriaşă.