Practic, toată Piața Unirii se află într-un pericol de colaps din cauza eroziunii, iar singura soluție pentru consolidare o reprezintă un proiect mamut, în valoare de peste 100 de milioane de euro.
Inaugurat în 1987 la dorința expresă a dictatorul lui Nicolae Ceaușescu, Pasajul Unirii a rămas în urma dezvoltării societății.
"Sunt poze de la pasajul de dinainte de aceste lucrări de reabilitare, urme cu grinzile lovite de autovehicule, cu înălțimea mai mare decât înălțimea permisă",spune Adrian Burlacu, decan Facultatea de Drumuri şi Poduri.
[GAL layout="5"]În plus, din cauza infiltrațiilor, zona devenise un pericol pentru șoferi.
Anul trecut, pasajul a fost pus în siguranță de autorități.
Imagini în premieră cu planșeul Unirii. Ce dezastru zace sub piața Unirii şi ce planuri au autorităţile
Primăria Sectorului 4 îl are acum în administrare, după ce l-a preluat de la Primăria Generală, unde nu existau planuri de reabilitare.
Una dintre soluțiile experților a fost și instalarea limitatorului de înălțime, care a fost doborât de un șofer de autocar în urma unui accident.
"Acel portal de protecție, dar trebuie să fie solid. Practic, ăsta este rolul ei de a împiedica un autovehicul să lovească structura pe care aceasta o protejează", spune Adrian Burlacu, decan Facultatea de Drumuri şi Poduri.
În următoarele luni vor fi introduse semnale noi de avertizare și se lucrează și la resistematizare a traficului.
O altă problemă majoră în zonă o constituie Planșeul Unirii. În fapt o construcție masivă din beton, care asigură traseul râului Dâmbovița pe sub șosea, pe o distanță de vreo 200 de metri de aici și de la Hanul lui Manuc până spre zona Horoscop. Acest planșeu este într-o stare avansată de degradare.
Problemele Pasajului Unirii, dezvăluite de experții Universității de Construcții
Imaginile filmate de experți în urmă cu câteva luni arată amploarea dezastrului.
"Există zone unde secțiunile sunt efectiv distruse, coroborat cu si nivelul de vibrații coroborat cu viteza redusă care se circulă și staționare mai mult timp a vehiculelor pe structura respectivă pe planșeul respectiv, evident că în timp pot duce la la degradării și mai severe și, într-o situație nefericită, la colaps", spune Radu Răcănel, profesor Facultatea de Drumuri şi Poduri.
Atât planșeul, cât și Pasajul Unirii sunt cuprinse într-un proiect amplu de consolidare la Primăria Sectorului 4. Documentația durează cam un an de zile iar lucrările sunt programate să înceapă la 30 a lui 2024 până atunci însă, trebuie găsită sursa de finanțare, pentru că este vorba de un proiect mamut, estimat la peste 100 de milioane de euro.
Proiectul prevede și înălțarea pasajului pentru a facilita accesul vehiculelor de mare tonaj.