Antena 3 CNN Actualitate Imaginile momentului! Desfăşurare masivă de forţe la cel mai mare exerciţiu NATO din Marea Neagră

Imaginile momentului! Desfăşurare masivă de forţe la cel mai mare exerciţiu NATO din Marea Neagră

Cătălina Buzoianu, Ioana Mircea
<1 minut de citit Publicat la 11:47 22 Mar 2023 Modificat la 11:47 22 Mar 2023

Este o zi extrem de agitată la poligonul Babadag, pentru că a început exercițiul militar NATO Sea Shield 2023 după un an de pauză, din cauza Pandemiei.

Exercițiul revine în forţă şi chiar în aceste momente în poligon au loc trageri cu muniție reală de război. Este vorba de un scenariu fictiv, bine pus la punct de către Forţele Navale Române care presupune respingerea unui desant inamic în zona Deltei Dunării.

[GAL layout="4"]

Potrivit scenariului, inamicul debarcă în acest loc şi încearcă să destabilizeze o linie de aprovizionare logistică a trupelor participante. Militarii resping desantul cu sistemele de artilerie şi armamentul pe care îl au în dotare.

Citeşte şi: Sea Shield 2023, exerciţiu militar NATO la Marea Neagră cu peste 3400 de militari din 12 ţări

La Sea Shield 2023 se antrenează în total 3400 de militari dintre care 2500 sunt români. În total 12 ţări au trimis aici, în România, forţe militare dar şi echipamente de război.

Este vorba despre 30 de nave din cadrul Forţelor Navale Române, două nave din Bulgaria, 14 aparate de zbor din Franţa, România, SUA şi Turcia, dar şi 57 de autovehicule militare împreună cu plutoane de infanterie şi parașutiști militari care vor executa în zilele următoare secvențe de instruire planificate de Forţele Navale Române.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole