Au ieșit la iveală noi aspecte în scandalul resturilor de dronă descoperite pe teritoriul României.
Primarul comunei Ceatalchioi dezvăluie că el a găsit drona rușilor, nu Ministerul Apărării care a derulat verificări doar după alerta sa.
[GAL layout="2"]Prăbușirea dronei a făcut un crater în pământ, iar copacii din zonă sunt arși.
Echipa Antena 3 CNN a găsit alte resturi de dronă, resturi care nu au fost ridicate pentru analiză
Al doilea loc este un lan de porumb, unde se pot observa urme de pași și pachete de țigări.
Acestea sunt un semn că autoritățile au luat în calcul această locație și au făcut căutări.
Prefectul județului Tulcea spune că a aflat că au fost găsite elemente care ar putea să semene cu resturi de dronă pe teritoriul României în ziua de marți sau miercuri.
"Dacă nu mă înșel, am aflat marți sau miercuri.
Am aflat de la o discuție de la domnul primar și într-o altă discuție cu o altă persoană, dar nu vă pot spune cine este respectiva persoană.
Această chestiune a venit pe un mesaj, dar nu vă pot da lămuriri pe aceste aspecte", a declarat Dan Munteanu, Prefect Tulcea, la Antena 3 CNN.