Antena 3 CNN Actualitate Imagini din apartamentul în care influencerul Andrei Versace a fost găsit mort

Imagini din apartamentul în care influencerul Andrei Versace a fost găsit mort

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 09:18 22 Iul 2024 Modificat la 10:30 22 Iul 2024

A fost deschis dosar penal în cazul morții cunoscutului influencer Andrei Versace, iar anchetatorii refac acum ultimele ore din viața lui pentru a afla ce anume i-a adus sfârșitul.

Se așteaptă acum raportul necropsiei, dar și rezultatul analizelor toxicologice care vor arăta dacă bărbatul a consumat sau nu droguri.

Anchetatorii iau în calcul mai multe variante, inclusiv o supradoză, moartea accidentală sau sinuciderea.

Andrei Versace a fost găsit mort în apartamentul lui, zilele trecute. Potrivit unor surse Antena 3 CNN, bărbatul era mort deja de câteva zile.

Vecinii au fost cei care au anunțat paznicul complexului de lux în care locuiau că nu mai suportă mirosul înțepător care venea dinspre apartamentul lui Andrei Versace. Paznicul a fost cel care a sunat la 112.

În momentul în care polițiștii au ajuns la fața locului, apartamentul era încuiat din interior, așa că a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a sparge ușa.

Trupul neînsuflețit al lui Andrei Pârvan a fost găsit în bucătărie. Potrivit primelor informații, nu au fost găsite urme de violență pe corpul lui.

În acest moment se așteaptă rezultatul necropsiei pentru a se stabili cauza decesului. Prietenii influencer-ului spun că trecea printr-o perioadă proastă.

”Era foarte supărat, mi-a trimis chiar și o înregistrare de acum câteva zile în care părea foarte trist pentru că a pierdut niște bani, probabil că avea niște datorii.

Începuse să bea în fiecare zi, bea câte două sticle de votcă, nu mai vorbea nimeni cu el, nici măcar părinții, nici fratele lui, nimeni.

Lipsa banilor, pe care nu-i mai avea, ceea ce vedeți dumneavoastră pe Facebook, pe Instagram, pe internet în general, era ca un pamflet, el nu mai avea bani mulți”, povestește prietenul lui.

Andrei Versace a devenit cunoscut pe internet sub titulatura de regele fițelor, un crai de Dorobanți, cu părinți potenți din punct de vedere financiar, care își etala banii, mașinile, și bijuteriile de lux online.

Pe lângă stilul de viață exclusivist, Andrei Pârvan s-a făcut remarcat și pentru că numele lui a fost legat de mai multe controverse. La finalul lunii martie a fost reținut pentru că a mers în stare de ebrietate, la bustul gol, într-un mall din capitală.

Procurorii încearcă acum să refacă ultimele zile din viață influencer-lui.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole