Antena 3 CNN Actualitate Imagini emoționante de la Terapie Intensivă, din spitalul cu cele mai multe cazuri de vindecare COVID-19

Imagini emoționante de la Terapie Intensivă, din spitalul cu cele mai multe cazuri de vindecare COVID-19

<1 minut de citit Publicat la 11:40 20 Apr 2020 Modificat la 11:40 20 Apr 2020

Realizatorul emisiunii Sinteza Zilei a vorbit cu medicii de la Spitalul Victor Babeș despre pacienții internați pe secția de Terapie Intensivă și despre modul în care aceștia sunt tratați. 

”Sunt ceva nou pentru noi. Nu numai că nu se știu mecanismele exact, nu se știu tratamentele 100% și nu suntem siguri pe noi. Nu știm ce face acest virus de este altfel decât tot ce am făcut până acum. Am avut un succes, la un tânăr de 23 de ani, mai avem încă 5-6 cazuri, iar restul, din păcate, au decedat. La fiecare pacient pa care l-am considerat fără șanse și l-am readus cumva la viață, ne-a mulțumit și el și practic, este satisfacția supremă”, a declarat unul dintre medici. 

De asemenea, cadrele medicale au vorbit despre momentele dureroase în care un pacient își pierde viața.

”Foarte multă neîncredere, pierderea curajului, frică de următorul caz care va veni, dar în același timp, dacă un pacient supraviețuiește, toate acestea se reîntregesc din nou, și putem merge mai departe”, a adăugat un alt medic. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole