Un Fiat 500 Topolino, considerat cea mai mică mașina din lume în perioada 1936-1955, a fost adus pentru inspecție la Registrul Auto Român (RAR) din Mureş. Micuţa albastră a trecut cu brio toate testele şi este gata pentru o călătorie de neuitat la Roma, Italia.
„Ne-a vizitat Fiat 500 Topolino, la reprezentanța Mureș, iar noi ne-am înghesuit la propriu să o inspectăm! Lansat în 1936, (același an în care a avut loc premiera absolută, la Opera Mare din Paris, a tragediei Oedip de George Enescu) în trei versiuni și menținut în fabricație până în anul 1955, Fiat 500 Topolino, a fost produs în nu mai puțin de 520.000 de exemplare și a fost considerat cea mai mică mașina din lume la acea vreme.
Echipat cu un propulsor de 569 cmc, în patru cilindri, cu supape laterale și răcire cu apă, acesta dezvolta o putere de 13 CP, de ajuns pentru a atinge o viteză maximă de 85 km/h.
Radiatorul a fost montat în spatele motorului, ceea ce a făcut posibil un profil aerodinamic al părții frontale a mașinii permițând astfel o vizibilitate excepțională.
Prețul la lansare a fost de 9750 de lire, deși deceniul a fost unul de scădere a prețurilor în mai multe părți ale Europei, iar mai târziu, către sfârșitul anilor 30, Topolino a fost vândut cu aproximativ 8900 de lire.
În funcție de cât de bine a fost întreținută sau recondiționată, o astfel de mașină se vinde în zilele noastre cu aproximativ 10 mii de euro. Proprietarul micuței albastre o îngrijește din 2018, anul în care a achiziționat-o! Prima destinație în care va ajunge Topolino este... Roma, Italia", a scris Registrul Auto Român, pe Facebook.
Detalii interesante despre Fiat 500 Topolino
Fiat 500 Topolino este o mașină mică și iconică produsă de Fiat între 1936 și 1955. Cuvântul "Topolino" înseamnă "șoricel mic" în italiană, iar mașina a primit acest nume datorită dimensiunilor sale reduse și aspectului simpatic.
- Fiat 500 Topolino a fost lansat în 1936, cu intenția de a oferi o mașină accesibilă pentru clasa de mijloc italiană.
- Deși nu era foarte puternică, era suficient pentru a asigura o viteză maximă de aproximativ 85 km/h, ceea ce era impresionant pentru o mașină de aceste dimensiuni la acea vreme.
- Topolino a pus bazele pentru viitorul model Fiat 500 "Cinquecento", lansat în 1957, care a devenit la fel de iconic în istoria auto.
- În 2023, Fiat a relansat numele Topolino pentru un mic vehicul electric destinat mobilității urbane, bazat pe Citroën Ami. Acest nou model de Topolino electric menține spiritul originalului, dar adaptat pentru cerințele de mobilitate ecologică din zilele noastre.