Antena 3 CNN Emisiuni Descoperiți Averea fabuloasă şi imagini spectaculoase cu fraţii Fabian, implicaţi în crima de la petrecerea cu vedete de la Padina

Averea fabuloasă şi imagini spectaculoase cu fraţii Fabian, implicaţi în crima de la petrecerea cu vedete de la Padina

Redacția Antena 3 CNN
8 minute de citit Publicat la 22:35 17 Feb 2024 Modificat la 15:20 08 Apr 2024

Trei dintre fiii vrăjitoarei, autodeclarată tămăduitoare și făcătoare de minuni Sidonia, rebrenduită Ioana Sidonia, după ce a făcut ceva pușcărie la Târgșor. Solomon, Armando și Luis, de 31, 24 și 19 ani, cei trei arestați pentru uciderea lui Sorin Eugen Anghel, despre care s-a zis, pe surse, că ar fi fost vărul interlopului Ghenosu din Dâmbovița și patron al unei firme de pază, dar care, până acum, nu există dovezi care să arate că ar fi fost altceva decât șofer și fost bodyguard din Târgoviște.

Bine îmbrăcați, numai de la cele mai scumpe case de modă, Balenciaga, Louis Vuitton sau Gucci, ahtiați după bolizi de lux, de la Lamborghini, Maybach, Mercedes-uri și BMW-uri super sport, de nici nu le poți ține numărul în postările de pe rețelele de socializare, închiriere de iahturi în Dubai și călătorii de la Monaco până în Singapore, Japonia sau insula lui James Bond, nu demult cel poreclit Solomon anunța pe internet că-și vinde unul dintre ceasuri, un Rolex Daytona de aur cu diamante și documente de la fabrică – ce mai?! Nimic din ce își cumpără un milionar de oriunde din lume nu e să nu-și permită sau să nu aibă deja și prințișorii din clanul Fabian.

Cei trei frați susțin că a fost legitimă apărare și că Sorin Anghel și alții i-au atacat și puteau să-i și omoare. Procurorii spun că a fost omor, chiar cu circumstanțe agravante, că au acționat cu intenția de a ucide inclusiv când victima era căzută și nu se mai putea apăra. Și, atenție, că totul a fost filmat și înăuntru și afară, cât timp a fost încăierarea și s-a produs omorul. Iar că, din aceste imagini, ar reieși așa.

În jurul orei 12 noaptea, victima dansa cu soția care era urcată pe un scaun. Solomon Fabian a venit să danseze și el și ar fi făcut gesturi către soția lui Anghel care l-ar fi deranjat pe acesta. Sorin Anghel i-a dat un pumn lui Solomon, acesta căzând pe podea. Era deja ora 00:16, iar Solomon iese afară din bar, împreună cu fratele mai mic, Luis Justin Marin, alias Luis Fabian. Imediat, tot la 00:16, cei doi revin în bar, iar Sorin Anghel iese pe terasă, unde sparge o sticlă și revine în bar. Izbucnește un conflict, Solomon deja avea un cuțit, cel despre care se spune că ar fi fost macetă, la fel și Luis, Solomon îl înjunghie pe Sorin Anghel după care acesta este practic fugărit prin bar și pe afară de Solomon, Luis și Armando, până se refugiază în spatele tejghelei barului, pe niște lăzi de băuturi depozitate acolo. Pe imagini, spun procurorii, se vede cum Luis și Armando încercau să ajungă la Anghel, fiind ținuți de persoane din anturajul victimei, iar Solomon apare pe imagini cu tricoul alb plin de sânge și cuțit în mână, cu lama murdară, de asemenea, de sânge. Tot pe filmări apar toți trei aruncând cu diverse obiecte în Anghel, care zăcea pe lăzile din spatele barului. Soția și cumnatul victimei reușesc să îl scoată afară pe Sorin Anghel, pe terasă, unde acesta se prăbușește cu fața în jos pe o masă, în mod evident nemaiputând să meargă. Era deja ora 00:20, adică la 4 minute după ce începuse totul.

Ies afară și cei trei frați Fabian și se duc țintă spre Sorin Anghel, căzut pe masă. Luis Fabian scoate din buzunarul drept un cuțit, începe să alerge către Anghel și îl mai înjunghie de două ori, în zona capului. O femeie vine peste Luis, să îl separe de victimă și intervine Armando care lovește cu pumnul în față una dintre rudele victimei, care a și căzut pe jos. În acest moment toți cei trei frați Fabian sar pe Anghel, care era în continuare căzut pe masă și îl lovesc în cap cu pumnii, dar îl și înjunghie din nou. La ora 00:22, o femeie sună la 112 și abia atunci cei trei îl lasă în pace pe Sorin Anghel și fug, dar era prea târziu. Rana care i-a fost fatală, în zona spatelui, în stânga, în zona omoplatului, adâncă de circa 20 de centimetri, i-a secționat artera aortă, cea care pleacă de la inimă. Și tocmai fiindcă rana a fost atât de adâncă, înseamnă că lama armei era mai lungă de 20 de centimetri, deci în niciun caz nu vorbim despre un simplu cuțit de bucătărie.

Dincolo de omorul în sine, pe care îl vor lămuri anchetatorii și judecătorii, mai ales că lucrurile ar trebui să fie foarte clare, din moment ce există totul filmat, mai există două chestiuni importante ce necesită răspunsuri. O dată, în mod corect, avocatul arestaților spune că cei trei nu sunt interlopi, fiindcă nu au nicio condamnare și că au venituri sută la sută cinstite. Pentru o avere și cheltuieli, ați văzut, în mod cert impresionante. La prima parte, ar trebui să dea explicații statul de drept. Fiindcă, doar în cazul lui Laurențiu Marin, alias Solomon Fabian, există mai multe scandaluri în trecut, nesoldate în niciun fel. Prins la o școală, cu un cuțit. A spus că este un briceag găsit pe jos la școală, iar poliția s-a mulțumit cu explicația. Ba chiar trimis în judecată din 2022 pentru înșelăciune, procesul nu a primit, în aproape 2 ani, nici măcar termen în cameră preliminară! Ceva ce nu am mai văzut până acum. Instanța s-a putut urni, însă, ca să îi ridice sechestrul pus pe bunuri. Deci și dacă nu se ajunge, în acest ritm, până la prescriere, în cazul unei condamnări este foarte probabil nici să nu mai aibă statul ce să confiște! Apoi, dacă nu avocatul, atunci poate ANAF să spună dacă familia Marin, clanul Fabian cum îi este renumele, are declarații depuse la ANAF sau impozit pe profit plătit, dar consistent, nu glumă, ca să poată justifica palatul din șoseaua Antiaeriană, vis-a-vis de batalionul 265 Poliție Militară, plus bolizii fără număr, bijuteriile și de zeci de mii de euro bucata, iahturile închiriate și deplasările peste tot pe glob, cu cazări numai la hoteluri și resorturi exclusiviste, 5 stele top. Să ne spună ANAF de ce multe surse și oameni înspăimântați susțin că frații s-ar ocupa de droguri și că inclusiv la petrecerea de fițe, la care s-a ajuns la omor, înainte ar fi plasat droguri. Iar ANAF, ce tocmai a anunțat o nouă vânătoare cu controale, să ne zică dacă, în cele 512, pe care ne spune că le-a făcut anul trecut, a fost vreunul și la făcătoarea de minuni Ioana Sidonia sau la fiul Solomon, care declară pe Facebook, el însuși, că el nu lucrează, muncesc alții pentru el, am încheiat citatul. Sau poate totuși se duce Fiscul anul acesta, chiar dacă pe lista anunțată nu vedem vrăjitoare și combinatori, ci influensări, cei care tranzacționează criptomonede și personal din saloanele de frumusețe, deci coafeze, manichiuriste și cosmeticiene. Plus, ANAF mai vrea să cântărească zahărul din prăjituri, iar cofetăriile, patiseriile și restaurantele ar putea fi obligate să furnizeze rețetele, ca să constate inspectorii dacă nu cumva mint, ca să plătească TVA 9% și nu 19%, pentru produsele cu conținut mare de zahăr.

Altfel, și în privința altor mega-dosare despre care DIICOT ne-a zis că au fost făcute fiindcă i-au prins pe unii șmecheri plini de bani, bolizi, iahturi și avioane private, lucrurile merg încurajator. Dar, pentru șmecheri. Alex Bodi, de exemplu. Băiat de oraș, cunoscut pentru postările cu lux opulent, Lamborghini peste Lamborghini, zboruri cu avioane private și elicoptere. Dosarul în care DIICOT ne spunea că l-a prins, fiind proxenet lover-boy, se mișcă precum melcul. Iar Bodi, cu DIICOT în cârcă de peste 4 ani, credeți că a ajuns la sapă de lemn?! Nici vorbă. Dimpotrivă! Tocmai și-a mai luat niște bolizi, printre care și un Lamborghini Aventador de jumătate de milion de euro! Pe lângă mai multe Ferrari, Rolls Royce, Porsche și așa mai departe.

Altfel, revenind la clanuri, poate ne mai răspunde cineva dacă este preocupată vreo autoritate și investighează cum de s-a ajuns ca unele dintre cele mai tari afaceri imobiliare din București, și nu numai, să fie ale unor asemenea rețele ce nu reușesc să lege trei cuvinte coerente și gramatical corecte.

Sportivii sunt regi imobiliari în Capitală și, de fapt, de la asta s-au și tăiat și împușcat în stradă, acum câțiva ani, cu cei din clanul Bebino. Iar inclusiv din Italia, liderul lor, Mircea Nebunu, cică dat în urmărire, se îngrijorează pe Facebook, nu că-l prinde Poliția Română, ci că se duce naibii piața imobiliară anul ăsta. Apoi, un alt clan implicat în imobiliare, Buda, din care membri celebri sunt vrăjitoarele Brățara și Maria Câmpina, a fost călcat de procurori și mascați nu mai departe de vara trecută. Și a ieșit scandal monstru.

Nu mai puțin de 28 de terenuri ale Primăriei Capitalei vândute și de mai multe ori, cu acte false. Zeci și zeci de milioane de euro. Și vorbim numai despre proprietăți scumpe, un exemplu de client fiind fostul șef al LPF, Mitică Dragomir. Sectorul 2 al Capitalei este, practic, propriul oraș al Caranilor, de peste un deceniu, iar acum se extind și în Nord, cea mai scumpă zonă, plus Centrul Vechi. Litoralul este, clar, al lui Nuredin Beinur, iar pe parte de Slatina și Craiova a dominat Bercea Mondial. Apoi, când acesta a căzut la belea, după disputa cu familia prezidențială Băsescu, a urcat la putere Rechinu. Rețeaua lui, de altfel, credem că a marcat și trecerea la era digitală a clanurilor – așa ajungând să dețină proprietăți de lux la Cancun, în Mexic, dar și în SUA. Un singur exemplu privind puterea și banii lor: Rechinu îi cumpărare iubitei brazilience un super-apartament de 1,37 milioane de dolari în Miami! Duduienii și rivalii Rinu au ajuns să se răfuiască inclusiv în stradă cu împușcături, săbii și bâte pentru investiții imobiliare în mai multe sectoare din Capitală. Iar de la Bercea încoace nu mai e un secret pentru nimeni că astfel de clanuri au legături până la cel mai înalt nivel de putere în stat. Într-un carnețel în care Bercea nota tot, apăreau sume pentru multe personaje importante, inclusiv bani dați rețelei Udrea-Cocoș pentru cumpărarea unui spațiu comercial din Slatina. Poate de aceea nici Fiscul nu reușește de 10 ani să execute proprietățile sechestrate de la clanul Bercea. Și remarcam că, încă din luna august 2023, au cam început să apară dosare și probleme pentru mai toți liderii de clanuri șmecheri pe imobiliare. Vom vedea dacă asistăm doar la acțiuni de paradă dar, oricum, ce nu se află niciodată este cine manevrează de fapt aceste clanuri de interlopi, de unde le vine de fapt și protecția. Fiindcă, pe lângă că trăiesc ei pe picior mare, cu Lamborghini-uri și Ferrari-uri fără număr și aur până și pe clanța de la WC, ei sunt și rute de transfer pentru sume mult mai mari, uriașe, către sfere de interese foarte înalte.

Citește mai multe din Descoperiți
» Citește mai multe din Descoperiți
TOP articole