Antena 3 CNN Actualitate Iliescu riscă să aibă soarta torționarului Vișinescu. Fostul președinte ar putea primi 25 de ani de închisoare în dosarul Mineriadei

Iliescu riscă să aibă soarta torționarului Vișinescu. Fostul președinte ar putea primi 25 de ani de închisoare în dosarul Mineriadei

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 23:24 26 Dec 2016 Modificat la 23:24 26 Dec 2016

Fostul președinte Ion Iliescu proate primi o pedeapsă între 15 și 25 de ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat în dosarul Mineriada, chiar dacă are 86 de ani, potrivit Libertatea.ro. La vârsta de 91 de ani, Alexandru Vișinescu a fost condamnat la 20 de ani de închisoare.

Ion Ilescu este unul dintre cei mai bătrâni români cercetați penal pentru crime împotriva umanității. El este anchetat de procurorii militari în dosarul privind mineriada din 13-15 iunie 1990.

Două persoane au avut o vârstă mai înaintată ca a fostului președinte când au fost cercetate și, apoi, condamnate pentru fapte asemătoare. Este vorba de Alexandru Vișinescu (născut în 1925), cercetat de la 88 de ani și condamnat anul acesta, când avea 91 de ani. 

Al doilea caz a fost cel al lui Ion Fecior (născut în 1928), comandatul coloniei de muncă de la Periprava. Și acesta a fost condamnat la 20 de ani în acest an, dar decizia nu este definitivă.

Pe 23 decembrie, procurorii militari au decis punerea în mişcare a acţiunii penale, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, faţă de fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman şi fostul director al SRI Virgil Măgureanu în dosarul "Mineriada din 13-15 iunie 1990".

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole