Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Ilie Năstase, mărturie de pe patul de spital despre cum l-a afectat COVID-19

Ilie Năstase, mărturie de pe patul de spital despre cum l-a afectat COVID-19

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 18:29 25 Noi 2021 Modificat la 18:43 25 Noi 2021

Singurul simptom pe care l-a avut a fost tusea, însă plămânii nu sunt afectați și nu are nevoie de oxigen. Ilie Năstase a precizat că soția lui nu este infectată, așa cum a apărut în mai multe publicații.

"Mă simt bine, nu am nicio problemă. Nu știu cum m-am infectat. Acum mă simt bine pentru că am avut medicație și mă simt bine.  Nu am avut febră. Tuse, tuse am avut", a spus Ilie Năstase.

Întrebat dacă este vaccinat, Ilie Năstase a răspuns:

"Da, sunt vaccinat. Uite că nu te ferește de treaba asta. Probabil că dacă nu eram vaccinat aveam o formă mai gravă. Soția mea și-a făcut testul și nu are COVID. Știu că nu am nimic la plămâni și e în regulă".

Ilie Năstase s-a îmbolnăvit de COVID-19 în Turcia

Ilie Năstase s-a îmbolnăvit de COVID-19 chiar în vacanța pe care și-o petrecea alături de soția sa la Istanbul. Se pare că fostul mare tenismen a făcut o formă ușoară a bolii. Acesta alesese să se relaxeze câteva zile alături de soția sa într-o vacanță pe malul Bosforului, una dintre locațiile preferate ale cuplului.

Cu toate acestea, la întoarcere, Ilie Năstase nu s-a simțit prea bine, așa că a decis să se testeze COVID-19. Din nefericire, testul a ieșit pozitiv. Ilie Năstase este, însă, optimist că va trece cu bine și peste această încercare.

„Nu este pentru prima dată când Ilie merge la Istanbul cu soția lui. E un oraș care-i place foarte mult. Merg și la multe magazine. Din ce știu, după Paris, pentru Ilie, Istanbul este al doilea oraș preferat al lui”, a precizat pentru Prosport o sursă apropiată cuplului Năstase.

În urmă cu ceva timp, Ilie Năstase a ajuns la spital după ce a avut unele probleme medicale pe fondul supărării provocate de faptul că a fost înlăturat din Consiliul de Administrație al fundației sale.

Etichete: Ilie Nastase
Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole