Antena 3 CNN Externe Ilie Năstase, interzis la Wimbledon: Dacă vrea să intre cu bilet, ar putea fi oprit la poartă

Ilie Năstase, interzis la Wimbledon: Dacă vrea să intre cu bilet, ar putea fi oprit la poartă

1 minut de citit Publicat la 15:59 03 Mai 2017 Modificat la 15:59 03 Mai 2017

Fostul mare tenisman român Ilie Năstase nu va fi invitat la ediţia din acest a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon şi ar putea fi oprit la poartă dacă va încerca să intre, au anunţat miercuri organizatorii, citaţi de Reuters. 

Năstase, în vârstă de 70 de ani, fost câştigător la Roland Garros şi US Open şi căpitan nejucător al echipei de Fed Cup a României, este suspendat provizoriu de la toate evenimentele organizate de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF), din cauza comentariilor presupus rasiste şi sexiste pe care le-a făcut la meciul cu Marea Britanie de luna trecută. 

Preşedintele All England Club, Philip Brook, a afirmat că el "condamnă" comportamentul lui Năstase, cel care a disputat două finale la Wimbledon. 

"El nu va primi anul acesta o invitaţie la Royal Box", a indicat Brook într-o conferinţă de presă. 

Directorul executiv al All England Club, Richard Lewis, a mers şi mai departe, declarând că Năstase "ar putea fi oprit la poartă" dacă va încerca să intre la meciuri cu bilet. 



În timpul întâlnirii România - Marea Britanie, de la Mamaia, în setul secund al meciului dintre Sorana Cîrstea şi Johanna Konta, la scorul de 2-1 pentru româncă, Ilie Năstase a avut o discuţie cu arbitrul de scaun, iar după intervenţia arbitrului oficial a fost trimis în tribună, pentru ca apoi să fie evacuat din incinta terenului. 

ITF a revenit cu un comunicat şi a anunţat că Năstase a fost eliminat de la întâlnirea cu Marea Britanie, după mai multe incidente şi ''un comportament nesportiv''. Fosta glorie a tenisului a agresat verbal, potrivit presei engleze prezente la Constanţa, arbitrul şi căpitanul echipei britanice şi pe Konta, provocând o întrerupere a meciului dintre Cîrstea şi Konta, a doua zi după aluziile deplasate la adresa sarcinii Serenei Williams în conferinţa de presă. 

În conferinţa de presă desfăşurată înaintea meciului din Fed Cup, Năstase a fost întrebat ce părere are despre faptul că Serena Williams este însărcinată. ''Vom vedea ce culoare va avea copilul. Poate ciocolată cu lapte?!'', a putut fi auzit Năstase spunând de către jurnalişti. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole