Antena 3 CNN Sport Tenis Ilie Năstase cooperează cu ITF în ancheta privind evenimentele de la Fed Cup

Ilie Năstase cooperează cu ITF în ancheta privind evenimentele de la Fed Cup

1 minut de citit Publicat la 13:05 18 Mai 2017 Modificat la 13:05 18 Mai 2017

Ilie Năstase a anunţat, joi, prin intermediul unui mesaj transmis pe contul său de Facebook, că va coopera pe deplin cu Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) în cadrul anchetei al cărei obiect îl face. 

”Respect procedurile care au loc în prezent în baza Politicii ITF privind Protecţia şi Bunăstarea Jucătorilor (ITF Welfare Policy) şi ofer cooperarea mea deplină Completului Intern de Soluţionare învestit cu acest caz. Am transmis deja un răspuns motivat la acuzaţiile oficiale care mi-au fost aduse la cunoştinţă de către Federaţie”, a precizat Năstase în legătură cu investigaţia ITF aflată în curs de desfăşurare privind evenimentele de la meciul de Fed Cup dintre România şi Marea Britanie din perioada 20-23 aprilie 2017. 

Căpitanul echipei de Fed Cup a României afirmă că a solicitat să fie audiat de completul de soluţionare a acestui caz pentru a prezenta perspectiva sa asupra evenimentelor: ”Am solicitat, de asemenea, ca o audiere să fie organizată în faţa completului, pentru a îmi permite să prezint personal înţelegerea mea asupra evenimentelor relevante şi concluziile la care am ajuns reflectând asupra situaţiei”. 

”Pe lângă regretele publice exprimate pe pagina mea oficială de pe o reţea de socializare, mi-am adresat scuzele prin intermediul unor scrisori personale transmise tuturor persoanelor care ar fi putut fi afectate sau deranjate de evenimentele menţionate mai sus sau de modul în care acestea au fost interpretate. Mă aflu în arena publică şi sunt deseori supus judecăţii unor persoane care nu mă cunosc, însă, cu toate că demersurile mele nu au fost niciodată lipsite de greşeli sau neajunsuri, cauza pentru care mă lupt rămâne tenisul, sportul pe care îl iubesc cu adevărat şi cu care viaţa mea s-a confundat. Sper ca aceste clarificări să împiedice speculaţii sau neînţelegeri suplimentare cu privire la investigaţia ITF. Aş prefera să nu mai fac alte comentarii până când procedurile oficiale nu vor fi finalizate. Mă aştept ca profesioniştii din media să evite, de asemenea, dezvoltarea acestui subiect până la pronunţarea deciziei finale”, a concluzionat Ilie Năstase. 

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Tenis
» Citește mai multe din Tenis
TOP articole