Antena 3 CNN Politică Ilan Laufer, noul ministru pentru Mediul de Afaceri: „Mihai Tudose este o forță. Este un om la care nu poți să te duci cu temele nefăcute”

Ilan Laufer, noul ministru pentru Mediul de Afaceri: „Mihai Tudose este o forță. Este un om la care nu poți să te duci cu temele nefăcute”

1 minut de citit Publicat la 22:50 29 Iun 2017 Modificat la 22:50 29 Iun 2017

Invitat în emisiune Sinteza Zilei de la Antena 3, Ilan Laufer, noul ministru pentru Mediul de Afaceri, a ținut să precizeze că vrea ca măsurile din ministerul său să fie implementate cât mai repede, pentru că există un nivel ridicat de așteptare.

„Să facem o analiză a situației, că este la cald. Eu am făcut o analiză de unde a început și unde suntem astăzi. PSD și ALDE au câștigat alegerile venind cu un program de guvernare asumat, după care mandatul nostru este să implementăm programul. Este un pas mare. După care s-a luat deja măsuri și s-au implementat, inclusiv creșterea salariului minim, scăderea TVA, cifra de afaceri 1%, legea salarizării unitare, dar vă spun că este un pas înainte, poate nu cel mai mare, dar un pas înainte, legea prevenției transformată în legea prevenirii, un moment extrem de așteptat de mediul de afaceri. Este în Parlament, mai are o comisie și urmează să fie votată. (...) La parteneriatul public privat am lucrat timp de 20 de ședințe, este la final și aceste prelegeri vor intra la dezbatere publică. (...) Sunt niște schimbări uriașe”, a declarat Ilan Laufer.

Totodată, noul ministru pentru Mediul de Afaceri are doar cuvinte de laudă pentru premierul Mihai Tudose.

„Coaliția și România a fost într-o criză, avem un guvern, mă bucur că fac parte din el și voi face tot ce pot. Sunt foarte ambițios, cei din mediul de afaceri știu ce deschidere am pentru ei. Trebuie să ajungem să recuperăm acele măsuri care nu au fost implementate. Mihai Tudose este o forță. Este un om la care nu poți să te duci cu temele nefăcute”, a mai spus ministrul.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole