Antena 3 CNN Actualitate Social IKEA deschide în București cel mai mare magazin din Sud-Estul Europei

IKEA deschide în București cel mai mare magazin din Sud-Estul Europei

1 minut de citit Publicat la 12:07 11 Iun 2019 Modificat la 12:07 11 Iun 2019

IKEA, retailerul suedez de mobilă și decorațiuni interioare, anunță deschiderea magazinului Pallady pe data de 24 iunie 2019.

IKEA Pallady este al doilea magazin în România, cel mai mare din Sud-Estul Europei, iar valoarea totală a investiției este de aproape 90 de milioane de euro.

Potrivit companie, magazinul de 37.000 de metri pătrați va pune la dispoziția clienților aproape 10.000 de produse care reflectă filozofia IKEA de design democratic, combinând forma, funcționalitatea, calitatea, sustenabilitatea și prețul scăzut.

Acesta va avea, de asemenea, trei modele de interioare integrale și 58 de camere pline de idei și inspirație realizate pe baza cunoștințelor despre casele românilor, răspunzând nevoilor locale în ceea ce privește mobilarea locuinței cu soluții și produse accesibile. Pe lângă un loc de joacă supravegheat, dedicat copiilor, magazinul va găzdui, de asemenea, restaurantul nostru deja celebru care servește atât specialități suedeze, precum și preparate românești, scrie stirileprotv.ro.

În plus față de cele peste 500 de locuri de muncă din domeniul construcțiilor care au fost create în timpul construcției magazinului Pallady, aproximativ 600 de angajați vor fi parte din familia IKEA odată cu deschiderea noului magazin. În total, după 12 ani de prezență pe piață, IKEA a creat aproximativ 1.000 de noi locuri de muncă și a oferit beneficii avansate tuturor angajaților din țară.

Etichete: ikea
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole