Antena 3 CNN Actualitate Anunțul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă după cutremur: Nu au fost semnalate urgenţe prin 112

Anunțul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă după cutremur: Nu au fost semnalate urgenţe prin 112

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 20:52 25 Apr 2018 Modificat la 20:52 25 Apr 2018

Cutremur în România. În urma cutremurului produs, miercuri, la ora 20.15, în zona seismică Vrancea, nu au fost semnalate urgenţe la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, informează Biroul de Presă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Un cutremur cu magnitudinea de 5 pe scara Richter s-a produs miercuri seară în zona Vrancea la ora 20.15.47, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

Seismul a avut loc la o adâncime de 144,738 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: Covasna (12 kilometri), Întorsura Buzăului (25 kilometri), Târgu Secuiesc (27 kilometri), Nehoiu (35 kilometri), Sfîntu Gheorghe (52 kilometri).

În acest an, cel mai puternic seism, cu magnitudinea de 4,6 pe Richter, s-a produs în data de 14 martie în judeţul Vrancea, la o adâncime de 139 kilometri.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole