Antena 3 CNN Actualitate Social Răsturnare de situație în cazul reținerii lui Sebastian Ghiță! Anunțul incredibil făcut în această seară de Poliția Română

Răsturnare de situație în cazul reținerii lui Sebastian Ghiță! Anunțul incredibil făcut în această seară de Poliția Română

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 21:22 17 Apr 2017 Modificat la 21:22 17 Apr 2017

Poliţia Română transmite că fotografia lui Sebastian Ghiţă nu mai figurează pe site-ul Interpol, având în vedere că autorităţile sârbe au confirmat că acesta a fost arestat pentru 18 zile în vederea extrădării, precizând că, potrivit legii, instituţia nu mai are competenţă în acest caz.

Fotografia inculpatului Ghiţă Sebastian a figurat pe site ul instituţiei până în momentul în care s-a primit din partea autorităţilor sârbe, confirmarea oficială ca acesta a fost arestat în vederea extrădarii. Autorităţile sârbe ne-au informat că persoana respectivă a fost arestată în Republica Sârbă, pe o perioada de 18 zile in vederea extradării, începând cu 14.04.2017. Poliţia Română a informat Ministerul Justiţiei, pentru că acesta este institutia abilitată a demara procedura de extrădare. Conform prevederilor legale, in acest moment Poliţia Română nu mai are competenta in acest caz”, transmite IGPR.

Poliţia Română susţine că, dacă la momentul extrădării, autorităţile sârbe vor solicita ca partea română sa efectueze escortă în ţară a inculpatului, poliţiştii români vor efectua acest serviciu.

Fostul deputat Sebastian Ghiță a fost arestat 18 zile în vederea extrădării.

În arestul din Belgrad, acesta nu a primit încă vizitele familiei. Este pentru prima oară când milionarul se află încarcerat și există informația că stă în celulă cu alți doi deținuți.

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole