Igor Dodon i-a criticat pe ambasadorii României și SUA la Chișinău și le-a transmis celor doi diplomați ca structurile pe care le reprezintă să nu ofere lecții președintelui Republicii Moldova, potrivit independent.md.
Ambasadorii României și SUA la Chișinău i-au transmis lui Igor Dodon un mesaj comun în care au atras atenția asupra „atitudinii neprietenioase” pe care președintele moldovean o are față de cele două țări.
„Apreciem, domnule Preşedinte, că această atitudine neprietenoasă la adresa ţărilor noastre nu reflectă nicidecum substanţa, angajamentul şi contribuţiile susţinute ale SUA şi ale României la consolidarea capacităţilor instituţionale ale Republicii Moldova. Mai mult, prin interzicerea participării la exerciţii militare internaţionale, Armata Republicii Moldova va fi pusă în imposibilitatea asigurării unui grad corespunzător de instruire”, se arată în mesajul comun transmis de cei doi ambasadori
În replică, Igor Dodon le-a spus celor doi diplomați că nu sunt în măsură să ofere lecții președintelui moldovean și că „Republica Moldova este un stat suveran şi independent”.
„Vă comunic faptul că Preşedinţia Republicii Moldova nu acceptă comentarii din exterior. (…) Republica Moldova este un stat suveran şi independent. (…) Vă solicit ca pe viitor structurile pe care le reprezentaţi să nu ofere lecţii Preşedintelui Republicii Moldova”, le-a răspuns Dodon.