Antena 3 CNN Actualitate Social Ieșise cu treabă în apropierea variantei Constanța-Ovidiu. A zărit ceva pe mijlocul străzii și s-a apropiat imediat. Când a văzut ce descoperire făcuse nu a mai stat pe gânduri. A sunat la 112, iar polițiștii au venit imediat. E ireal

Ieșise cu treabă în apropierea variantei Constanța-Ovidiu. A zărit ceva pe mijlocul străzii și s-a apropiat imediat. Când a văzut ce descoperire făcuse nu a mai stat pe gânduri. A sunat la 112, iar polițiștii au venit imediat. E ireal

1 minut de citit Publicat la 14:18 05 Apr 2019 Modificat la 14:18 05 Apr 2019

Vineri, 5 aprilie a.c., în jurul orei 10:00, un apel primit prin Sistemul Naţional Unic al Apelurilor de Urgenţă 112 solicita intervenţia pompierilor militari pentru asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată, găsită pe un teren viran în apropiere de varianta Constanţa-Ovidiu.

Echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, mobilizat la locul indicat de apelant, a identificat două proiectile de artilerie acuplate calibrul 30 mm, din perioada conflictelor militare, scrie replicaonline.ro.

Muniţia a fost ridicată, transportată şi depozitată în condiţii de siguranţă de către specialiştii pirotehnicieni, urmând a fi distrusă la o dată ulterioară.

În scopul preîntâmpinării unor evenimente nedorite, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa atrag atenţia cetăţenilor că, în momentul descoperirii unor elemente de muniţie neexplodată, aceştia trebuie să solicite ajutorul organelor abilitate, fără a le mişca din locul unde a fost găsite.

În ciuda stării avansate de coroziune, muniţiile rămase neexplodate din timpul conflictelor militare pot fi încă active şi, manevrate necorespunzător, pot provoca adevărate tragedii.

Persoanele care găsesc elemente de muniţie neexplodate au obligaţia de a apela numărul unic 112, de a anunţa primăria din localitate sau cel mai apropiat post de poliţie. Efectuarea acestui anunţ nu implică cu nimic cetăţeanul, însă neinformarea autorităţilor se sancţionează potrivit legislaţiei în vigoare.

Neutralizarea şi distrugerea lor se execută numai de către specialiştii pirotehnicieni, care au pregătirea şi dotarea necesară pentru această misiune extrem de periculoasă.

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole