Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis definitiv joi că senatorul PSD Cornel Cristian Resmeriţă s-a aflat în conflict de interese în materie administrativă, deoarece şi-a angajat fratele în funcţia de consilier în cadrul biroului său parlamentar.
Instanţa supremă a respins ca nefondat recursul declarat de Cornel Cristian Resmeriţă şi a menţinut o decizie a Curţii de Apel Alba din mai 2015, care a stabilit că senatorul PSD de Hunedoara s-a aflat în conflict de interese.
În ianuarie 2015, Agenţia Naţională de Integritate a anunţat că Resmeriţă, la acea vreme deputat, a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de parlamentar, a încheiat în anul 2009 un contract civil prin care fratele său, Lucian Marius Resmeriţă, a fost angajat în funcţia de consilier în cadrul Biroului parlamentar nr. 275 din localitatea Vulcan, judeţul Hunedoara.
Inspectorii au constatat că beneficiul patrimonial obţinut în perioada ianuarie 2009 - aprilie 2012 de către fratele parlamentarului a fost de 56.876 lei, aproximativ 12.640 euro.
Cornel Cristian Resmeriţă a cerut în instanţă anularea raportului întocmit de ANI, însă acţiunea sa a fost respinsă atât la Curtea de Apel Alba Iulia, cât şi la Înalta Curte.
Tot în 2015, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Cornel Cristian Resmeriţă a infracţiunii de conflict de interese în materie penală.