Cele mai mari diferenţe între preţurile apartamentelor pe cartiere, ajungând şi la peste 1.500 de euro pe metru pătrat util, pot fi observate în Bucureşti; la polul opus se situează Timişoara, unde pretenţiile vânzătorilor sunt vizibil mai apropiate, indiferent de zonă.
În deplin acord cu tendinţa înregistrată la nivel naţional, ritmul scumpirilor din cele mai mari pieţe rezidenţiale ale ţării a încetinit vizibil. Potrivit celui mai recent raport realizat de Imobiliare.ro şi Analize Imobiliare, în ultimele trei luni ale anului trecut, preţul mediu solicitat pentru un apartament s-a majorat în Cluj-Napoca cu 0,9%, până la o valoare de 1.530 de euro pe metru pătrat util (faţă de 1.520 euro pe metru pătrat util în trimestrul anterior). În ultimul trimestru al anului trecut, în Bucureşti, apartamentele s-au apreciat cu 1,1%, de la 1.280 la 1.300 de euro pe metru pătrat util. Cu un avans general de 1,2% la preţurile apartamentelor, Timişoara (foto) a ajuns, în ultimele trei luni din 2018, la o valoare medie de listare de 1.200 de euro pe metru pătrat util – păstrându-şi, astfel, locul în clasamentul naţional al oraşelor cu cele mai scumpe apartamente.
Cluj-Napoca
Cea mai mare marjă de creştere, anume 4,6%, a fost consemnată trimestrul trecut în arealul central şi ultracentral din Cluj-Napoca: aici, preţul mediu solicitat pentru un apartament a ajuns la 1.800 de euro pe metru pătrat util, adică semnificativ peste media valabilă la nivel de oraş.
O creştere importantă, de 3,8%, a avut loc şi în Floreşti, localitate transformată, în ultimii ani, într-un adevărat „cartier-dormitor” al oraşului de pe Someş – aici, un apartament costa, trimestrul trecut, 900 de euro pe metru pătrat util. Creşteri importante au mai fost înregistrate şi în arealul Gruia-Dâmbul Rotund-Gară-Bulgaria (+3,6%), Iris (+3,5%), dar şi Baciu (+1,9%). Deşi nu substanţiale, în Cluj-Napoca au fost consemnate şi scăderi de preţ trimestrul trecut.
Cea mai importantă, de -1,7%, a avut loc în Someşeni, unde aşteptările vânzătorilor au ajuns la o medie de 1.210 euro pe metru pătrat util; de menţionat este însă că, în cele trei luni anterioare, acest cartier se număra printre cele care consemnaseră cele mai importante creşteri de preţ (cu un plus de 3,3%).
O uşoară scădere de preţ (-0,2%) a avut loc şi în Mănăştur-Borhanci-Câmpului, unde suma medie cerută pentru un apartament a ajuns la 1.430 de euro pe metru pătrat util. În ciuda variaţiilor de preţ consemnate în ultimele trei luni ale anului trecut, ordinea zonelor cu cele mai scumpe apartamente din Cluj-Napoca a rămas, practic, neschimbată: pe primul loc se situează tot arealul central şi ultracentral, cu menţiunea că ecartul faţă de următorul cartier s-a accentuat vizibil.
Astfel, în Plopilor, locuinţele s-au scumpit cu doar 0,9%, ajungând la o medie de 1.710 de euro pe metru pătrat (la o distanţă considerabilă faţă de locuinţele din „inima” oraşului). Pe următoarele locuri în clasament se află tot zonele Gheorgheni-Andrei Mureşanu (acum cu o medie de 1.640 de euro pe metru pătrat util), Zorilor (cu 1.590 de euro pe metru pătrat) şi Mărăşti-Între Lacuri-Aurel Vlaicu (1.570 de euro pe metru pătrat util).
Bucureşti
În cel din urmă pătrar al anului trecut, cele mai semnificative majorări ale preţurilor apartamentelor din Bucureşti au fost consemnate în zona semicentrală, precum şi în nordul oraşului.
Ca pondere, variaţiile au fost ceva mai mari decât acelea consemnate în cele trei luni anterioare, fiind cuprinse între 3,6% şi 7,6%. Pe primul loc în topul scumpirilor se situează zona Herăstrău-Nordului, cu un plus de 7,6%, aceasta fiind urmată de Griviţei-Gara de Nord (+4,9%), Pipera (+4,6%), Ştefan cel Mare (+3,9%), dar şi Ferdinand (+3,6%). Interesant este că, trimestrul trecut, Bucureştiul a depăşit Cluj-Napoca nu doar în ceea ce priveşte creşterile, ci şi în ceea ce priveşte scăderile de preţ.
Astfel, în Kiseleff-Aviatorilor a fost consemnată un declin substanţial al preţului mediu solicitat de către vânzători, în valoare de 13,8% (în condiţiile în care trimestrul anterior avusese loc o scădere de 5,6%). Cel puţin în parte, volatilitatea preţurilor din această zonă bine cotată a Capitalei se explică prin numărul relativ redus de proprietăţi disponibile spre vânzare, precum şi prin eterogenitatea acestora. Ieftiniri semnificativ mai reduse au mai fost consemnate în Cotroceni (-3,6%), Ghencea (-3,3%), Vitan Nou (-2,9%) şi Parcul Carol-Cantemir Mărăşeşti (-1,9%).
În urma declinului substanţial consemnat în ultima jumătate de an, zona Kiseleff-Aviatorilor şi-a pierdut întâietatea în clasamentul zonelor cu cele mai scumpe apartamente din Bucureşti. În fruntea acestuia se situează acum zona Herăstrău-Nordului, unde o asemenea unitate locativă a ajuns la o valoare de 2.560 de euro pe metru pătrat util.
La o distanţă considerabilă se află locuinţele din Kiseleff-Aviatorilor, care pot fi achiziţionate, în medie, cu 2.100 de euro pe metru pătrat util. La mică distanţă la capitolul preţuri se află acum zona Dorobanţi-Floreasca, care a atins pragul de 2.000 de euro pe metru pătrat util. Clasamentul celor mai exclusiviste zone ale Capitalei este completat de Aviaţiei (cu 1.910 euro pe metru pătrat util) şi, respectiv, Unirii (cu 1.710 euro pe metru pătrat util).