Antena 3 CNN International News Incendiie de vegetație au ajuns la scară planetară. Fumul se întinde din SUA până în Siberia

Incendiie de vegetație au ajuns la scară planetară. Fumul se întinde din SUA până în Siberia

Adrian Iclozan
3 minute de citit Publicat la 14:12 22 Iul 2021 Modificat la 14:20 22 Iul 2021

Este efectul incendiilor de vegetație care își croiesc drum prin zonele împădurite.

Copacii au fost uscați de valurile de căldură din ultimele săptămâni în această zonă îndepărtată, cunoscută în general pentru clima sa extrem de rece.

Flăcările sunt atât de mari, iar vânturile, atât de puternice, încât fumul ajunge până în Alsaka.

În SUA, statul Oregon, focarul numit "Bootleg fire" a evoluat într-un fenomen monstruos, cu propriul său climat, și generează un fum gros pe o distanță de mii de kilometri, de la un capăt la altul al continentului nord-american.

Pe coasta de est a SUA, metropola New York a întâmpinat ziua de miercuri sub un răsărit roșu intens, un miros persistent de incendiu de vegetație și un strat gros de fum maroniu.

Pompierii din cele două țări, dar și cei din provincia canadiană Columbia Britanică duc o bătălie aproape imposibilă pentru a tempera infernul de foc cu bombe cu apă și sapă șanțuri pentru a limita dezastrul.

Rusia, SUA și Canada, afectate de incendii cum nu s-au mai văzut

Fumul care acoperă provincia siberiană Iakuția era atât de gros, marți, încât pilotul de recunoaștere Sviatoslav Kolesov nu și-a putut îndeplini misiunea, notează CNN.

El nu a putut să zboare din cauza vizibilității foarte reduse.

În timp ce Iakuția este predispusă la incendii de vegetație, fiind acoperită de păduri, focurile din acest an sunt diferite, spune pilotul rus.

"Au izbucnit incendii în nordul provinciei, în locuri unde nu au fost anul trecut și unde nu a ars nimic înainte", declară el.

Pilotul constată la prima mână ceea ce oamenii de știință au profețit de ani de zile: incendiile de vegetație devin mai mari și mai intense și se produc în locuri unde în trecutul recent astfel de fenomene nu aveau loc.

Mulți factori, între care slaba îngrijire a terenurilor, joacă un rol în focurile de vegetație însă schimbările climatice le fac mai frecvente și mai intense.

[GAL layout="4"]

Clima uscată din iunie a pregătit terenul pentru incendiile masive

Cea mai mare parte a Europei, vestul SUA, sud-vestul Canadei și unele regiuni din America de Sud au cunoscut o climă mai uscată decât media în decursul lunii iunie, potrivit Serviciului Copernic pentru Schimbări Climatice.

Fenomenul a transformat pădurile în combustibil ușor pentru incendii.

Potrivit serviciului aerian de protecție forestieră, focurile din Iakuția au distrus o suprafață de peste 26.000 de kilometri pătrați, echivalentul a 5 milioane de terenuri de fotbal.

În Oregon, opt focare au mistuit până în prezent aproximativ 2.000 de kilometri pătrați într-un "sezon al incendiilor" care nu seamănă cu niciunul din cele anterioare.

Focarul "Bootleg" este atât de masiv și generează atât de multă energie încât și-a creat propriul sistem de nori și furtuni.

În Canada, autoritățile din Columbia Britanică au declarat, marți, stare de urgență. În provincie au fost raportate circa 300 de focare active.

Schimbările climatice favorizează incendiile. Incendiile accelerează schimbările climatice

Focurile de vegetație sunt parte a unui cerc vicios: schimbările climatice le alimentează, dar arderile eliberează mai mult carbon în atmosferă, ceea ce înrăutățește criza.

"Deja, la mijlocul lui iulie, emisiile estimate totale sunt mai mari decât multe valori totale anuale anterioare, ceea ce arată că problema este foarte persistentă", spune Mark Parrington, cercetător principal la Serviciul Copernic pentru Monitorizare Atmosferică.

Cenușa generată în urma arderii vegetației accelerează încălzirea globală, pentru că întunecă suprafețe care, în mod normal, ar reflecta mai multă radiație solară.

Iar îndesirea focurilor nu lasă timp pădurilor să se refacă, accelerând transformarea zonelor forestiere în zone cu arbuști sau vegetație mlăștinoasă.

În materialul video următor, pompierii din Nevada se luptă să aducă sub control focarul Tamarack. Incendiul a izbucnit pe 4 iulie în California și a ajuns marți în Nevada. Suprafața distrusă până în prezent depășește 160 de kilometri pătrați

Galerie foto: Incendiu în Iakuția, focarele Tamarack și Bootleg (SUA) și zonă devastată de incendii în Columbia Britanică

Citește mai multe din International News
» Citește mai multe din International News
TOP articole