În 2012, Kathryn Minshew a primit un mesaj privat de la Elliot Bell. Tânărul a fost angajat pe postul de şef de marketing, funcţie în care a lucrat 4 ani.
Vă prezentăm mesajul trimis de Elliot:
”Bună Kathryn,
Deşi întrec puţin măsura, am fost ieri la conferinţa 2.0 cu EatDrinkJobs, unde am avut ocazia să te văd în acţiune. Am fost impresionat de tine, echipa ta şi, mai presus de toate, de compania ta. Am petrecut şase ani la Seamless.com, lucrând cu lideri uimitori precum Jason Finger (pe care îl cunoşti destul de bine). Văd mult potenţial în compania ta şi mi-ar plăcea să fac parte din ea în orice fel. Ţelul meu principal este marketing-ul, am multă experienţă pe marketing, în zona companiilor şi utilizatorilor pe care îi atragi tu şi compania ta. Mi-ar plăcea să îţi dau mai multe detalii despre abilităţile mele care te-ar putea ajuta să îţi atingi şi să îţi depăşeşti scopurile de dezvoltare”.
Felicitări pentru succesul curent. Din nou, mi-ar plăcea să găsim timp să vorbim mai multe despre companie şi să îmi spui în ce fel te pot ajua.
Toate cele bune,
Elliot”.
Kathryn Minshew a povestit recent pentru Business Insider ce i-a plăcut cel mai mult la mesajul lui Elliot.
- A inclus ceva personal - că a văzut-o pe ea la conferinţă.
- A spus ceva drăguţ despre ea - că l-a impresionat.
- A spus clar că vrea să lucreze cu The Muse, şi nu doar o altă companie.
- A inclus două fraze despre experienţa sa.
- A menţionat numele unei cunoştinţe comune, deci ea ar putea întreba detalii despre el.
- Nu a avut o solicitare exagerată, cum ar fi un telefon de 30 de minute - o cerere pe care Minshew a primit-o.