Antena 3 CNN Actualitate Social I-a despicat capul cu toporul, după care s-a apucat de băut. Ce a urmat apoi este cumplit. Povestea unei crime înfiorătoare petrecute în județul Constanța

I-a despicat capul cu toporul, după care s-a apucat de băut. Ce a urmat apoi este cumplit. Povestea unei crime înfiorătoare petrecute în județul Constanța

Erau colegi de pahar și, uneori, Acxinte Plăvan din localitatea Istria, județul Constanța îl găzduia la el pe bărbat.

Doar că într-o seară, Dumnezeu parcă le-a luat mințile. 

Potrivit anchetatorilor, în seara de 7 decembrie 2018, în jurul orei 22.00, se afla în locuința sa, fiind în pat, cu intenția de a se culca, iar în imobilul său și-a făcut apariția amicul său, care se afla sub influența băuturilor alcoolice și care avea asupra sa un bidon cu bere.

Inculpatul i-a spus acestuia să se culce și de aici a început scandalul. În continuare, din cauza refuzului, V.M. a început să-l înjure pe inculpat și, potrivit susținerilor acestuia, victima ar fi luat un cuțit și s-ar fi îndreptat spre inculpat în mod amenințător.

În acel moment, Acxinte Plăvan a declarat că s-a speriat, a luat în mână toporișca cu care tăia lemnele, s-a îndreptat către amicul său și i-a aplicat acestuia o lovitură cu toporul în partea stângă a capului, lovitură ce i-a cauzat decesul. În continuare, inculpatul a consumat berea adusă de victimă până în jurul orei 4.00 dimineața, după care s-a culcat.

A doua zi, a târât cadavrul din interiorul locuinței sale către exteriorul acesteia, respectiv în curte, unde i-a dat foc. Văzând că nu a reușit să ardă complet, a făcut o groapă în apropierea latrinei, a tăiat piciorul drept al cadavrului, după care l-a înghesuit pe acesta, împreună cu restul trupului, în groapa săpată pe care apoi a acoperit-o cu pământ, iar deasupra a pus niște crengi uscate. Și, din câte se pare, menbrul inferior a fost luat de vreun câine, fiind astfel găsit de trecători. Inculpatul și-a recunoscut fapta.

Bărbatul a fost condamnat acum la 12 ani și 3 luni de închisoare, scrie replicaonline. 

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Un paradis turistic din Italia este nevoit să refuze turiști pentru că nu mai are apă