Un moment neașteptat a avut loc, miercuri seara, la primul concert Coldplay din București. Fanii au rămas surprinși când pe scenă a apărut un tânăr care a început să interpreteze o melodie, în ritm de manele, acompaniat la clape chiar de solistul trupei britanice, Chris Martin.
După primele clipe de nedumerire, mulțimea a început să fluiere și să huiduie mai ceva ca la un meci de fotbal. Muzica s-a oprit, luminile s-au stins, iar concertul a fost reluat abia după câteva minute.
Manelistul de pe scenă este cunoscut sub numele de Babasha și a interpretat melodia sa, "Păi naa". Versurile care au răsunat pe Arena Națională sunau cam așa: „Ooo, ooo, îmi plac prea mult ochii tăi/ Ooo, ooo, ce să mă mai fac cu ei/ Ooo, ooo, cred că bag la amanet/ Să merg să îți iau bilet, Te duc undeva secret...”
Se pare că fanii Coldplay au fost luați total pe nepregătite de momentul artistic ales de trupă. Aceștia au început imediat să posteze filmulețe pe rețelele sociale și și-au exprimat indignarea.
Fanii aflați la concert susțin că, după huiduielile din public, solistul Coldplay, Chris Martin, nu a mai interacționat cu mulțimea.