Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Mediului: Vreau să îi văd cu cătuşe pe cei care fură din pădurile private sau publice

Ministrul Mediului: Vreau să îi văd cu cătuşe pe cei care fură din pădurile private sau publice

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 12:17 12 Mai 2020 Modificat la 12:17 12 Mai 2020

La Ocolul Silvic Ghimeş Făget s-a constatat, în urma unui control al Gărzii Forestiere, că a fost furată o cantitate de 670 metri cubi de lemn din doborâturi, în valoare de 410.000 lei.

„Eu, ca ministru, fie că vorbim de acest ocol, fie că vorbim de orice altă suprafaţă împădurită a României, vreau să îi văd cu cătuşe pe mâini pe toţi cei care fură din pădurile private sau publice ale statului. Este de datoria noastră să păzim cât se poate de bine fondul forestier.

Toţi cei care se fac vinovaţi pentru furt, pentru abuz în serviciu sau pentru neglijenţă, să plătească în faţa legii.

Lupta cu cei care taie ilegal din pădurile României este în plină desfăşurare”, a declarat ministrul Costel Alexe.

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor a precizat că inspectorii Gărzii Forestiere au înaintat Parchetului trei dosare penale.

Ministrul Alexe: Vreau să îi văd cu cătuşe pe cei care fură din păduri

Etichete: costel alexe paduri
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole