Antena 3 CNN Life Hotel Capitol, locul care păstrează farmecul Micului Paris

Hotel Capitol, locul care păstrează farmecul Micului Paris

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 11:21 24 Iul 2024 Modificat la 11:21 24 Iul 2024

Hotel Capitol, unul dintre cele mai frumoase hoteluri istorice din România, oferă o experiență memorabilă oaspeților.

Cu o arhitectură de excepție, atenție la detalii și bun-gust, și-a păstrat aerul aristocratic, dar a adăugat toate facilitățile și serviciile de top din ceea ce are industria ospitalității mai nou și mai inovator.

Beneficiind și de o locație ideală, acesta se află în topul preferințelor turiștilor care aleg să viziteze Bucureștiul și este apreciat de localnicii care vor să simtă farmecul unui spațiu iconic.

[GAL layout="2"]

Între tradiţie şi modernitate

Hotelul Capitol se află în inima Bucureștiului, la intersecţia străzii Constantin Mille cu Calea Victoriei. Amplasarea, foarte aproape de Centrul Vechi, este încă un atuu pe care hotelul îl oferă oaspeților, dovedindu-se o gazdă perfectă pentru turiștii care vin în interes de business, cât și pentru cei care caută relaxarea.

De altfel, această poziționare ultracentrală a ajutat la succesul de care s-a bucurat încă din momentul construcției, adică de acum mai bine de un secol. Interesant este că, la început, a purtat numele de Hotel Luvru, datorită celebrului „Magasin de Luvru”, de la parterul clădirii, care era apreciat pentru marfa adusă de la Paris.

Clădirea inițială însă a ars într-un incendiu, iar hotelul a fost reconstruit de arhitectul Arghir Culina. După ce a fost sediu de bancă, Hotel Luvru a devenit, odată cu deschiderea renumitei Café Royal, la parterul clădirii, în anul 1935, locul preferat de întâlnire al personalităților vremii.

Avariat de bombardamentele din cel de-al doilea război mondial, a fost reparat și a devenit sediul Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum. În anul 1976 a fost renovat şi modernizat, fiind redeschis sub numele „Hotel Capitol”.

Stil şi rafinament în industria ospitalităţii

În anul 2001, hotelul a trecut printr-un proces de restaurare, iar în 2014  a avut loc o modernizare a întregii clădiri. Lucrările au fost provocatoare, dar s-a reușit păstrarea arhitecturii și a elementelor originale de design.

Mai mult, prin idei inovatoare, acestea au fost puse în valoare și contribuie enorm la acea experiență unică pe care o oferă oaspeților.

Astăzi, sub acoperișul „Hotel Capitol” se găsesc un restaurant și o cafenea, ambele foarte cunoscute și apreciate. Și partea de cazare iese în evidență, în cele 80 de camere, incluzând 10 apartamente, oaspeții putând descoperi echilibrul perfect între armonie și confort.

Peste tot se pune accent pe respectarea unor standarde înalte și pe oferirea unor servicii de top, păstrând astfel o tradiție a excelenței care datează de peste un secol.

Iar cel mai bun exemplu că cei care au trecut o dată pragul nu-l vor uita niciodată este un record cu care puține hoteluri din lume se pot mândri: Capitol a ajuns să găzduiască chiar și a patra generație a familiilor clienților fideli.

Etichete: Hotel Capitol
Citește mai multe din Life
» Citește mai multe din Life
TOP articole