Antena 3 CNN Actualitate Un hoţ a spart de două ori acelaşi supermarket pentru a fi sigur că e arestat şi are unde locui pe timpul iernii

Un hoţ a spart de două ori acelaşi supermarket pentru a fi sigur că e arestat şi are unde locui pe timpul iernii

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 15:30 25 Noi 2020 Modificat la 15:30 25 Noi 2020

Prima încercare de a ajunge după gratii a avut-o în cursul zilei de vineri, la ora 03.45, când a spart geamul pentru a intra într-un magazin Profi din municipiul Satu Mare. Prins în flagrant de către un agent de securitate, omul a fost predat imediat unui echipaj al Inspectoratului Județean de Poliție.  
Numai că poliţia l-a eliberat după 24 de ore şi planul i s-a năruit. 

Perseverent, omul s-a întors imediat la acelaşi supermarket și a dat din nou o spargere, furând în principal țigări. Polițiștii au pornit pe urmele lui și l-au găsit în zona Pieței Someș din localitate, în timp ce încerca să vândă țigările furate.

Pentru că recidivase în aşa scurt timp, procurorul a cerut judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Satu Mare arestarea preventivă a individului, iar magistrații au încuviințat cererea.

”Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare (…) Dispune arestarea preventivă a inculpatului P. C. N., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, (…) pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22.11.2020 şi până la data de 21.12.2020 inclusiv. (…)”, se arată în decizia judecătorilor.

Hoţul e acum liniştit că va petrece o vreme în siguranţa unui penitenciar, scrie presa locală. 

Etichete: Satu Mare
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole