La finele săptămânii trecute, norocul părea să-i zâmbească lui Esau Grant, 27 de ani din Newark.
Bărbatul a intrat sâmbătă, în jurul orei locale 10 dimineața, în sucursala băncii Capital One, situată pe Springfield Avenue.
El i-a înmânat casierului un bilet pe care scria: "Am o armă. Te rog să-mi dai toți banii din casierie și nimeni nu va fi rănit".
Casierul i-a satisfăcut cererea și chiar mai mult decât atât.
După ce a fugit din bancă, hoțului i-au explodat literalmente banii furați din bancă: un dispozitiv cu vopsea roșie greu lavabilă, disimulat între bancnote.
Este o practică destul de comună la care apelează angajații băncilor, pentru a ajuta poliția să-i prindă pe infractori.
Camerele de supraveghere au surprins momentul în care suspectul iese din bancă avânt un rucsac în spate și se angajează în traversarea străzii printr-un loc nepermis iar în jurul său se formează un nor de particule roșii.
Bărbatul aruncă, în cele din urmă, pachetul compromițător și fuge.
Poliția din Newark a distribuit imaginile iar luni suspectul a fost prins.
Detectivul Darnell Graham l-a arestat pe Grant iar șeful Siguranței Publice din Newark, Brian O'Hara, a spus că incidentul cu vopseaua din pachetul exploziv, care l-a făcut mai "vizibil" pe suspect, a jucat un rol important în arestarea acestuia.
Suspectul riscă închisoarea pentru jaf și port ilegal de armă.