Antena 3 CNN Actualitate Un hoț din Vama Veche a fost prins după ce a ajuns acasă și a uitat să închidă telefonul furat

Un hoț din Vama Veche a fost prins după ce a ajuns acasă și a uitat să închidă telefonul furat

Cristina Tudorache
1 minut de citit Publicat la 21:13 01 Iul 2020 Modificat la 21:13 01 Iul 2020

Din relatările turiștilor care au fost prăduiți de Gelu Sărăţeanu, se pare că acesta nu acționează singur, ci însoțit de alți indivizi. Gruparea pătrunde în pensiunile de la malul Mării Negre, care nu au sisteme de siguranță și încuietori, și ia la puricat camerele în care sunt cazați turiștii. 

Iulian Grecianu, un turist care și-a petrecut vacanța în Vama Veche, a povestit cum în noaptea de 25-26 iunie, pensiunea în care era cazat a fost călcată de hoții care au profitat că una dintre turiste a plecat la plimbare, lăsând poarta descuiată: „Omul a luat fiecare cameră la verificat. Când a deschis uşa unei camere, o fată s-a trezit, dar omul şi-a cerut scuze politicos:

Hoții au reușit să fure atunci trei telefoane mobile, însă, cu ajutorul aplicațiilor de localizare, turiștii au reușit să le dea de urmă. De mare ajutor, a fost și fata care a fost trezită din somn de hoți, care l-a descris pe bărbat. Turiștii au mers în satul în care au fost localizate telefoanele, direct la sediul Poliției, și l-au descris pe escroc, iar oamenii legii l-au identificat imediat pe Gelu Sărăţeanu.

Atunci când au mers cu toții la bărbat acasă pentru a recupera bunurile, bărbatul purta fix aceleași haine pe care fata le descrisese. Nu a recunoscut în primă fază că a furat, însă, în urma presiunilor, a predat telefoanele.

Hoț cu ștate vechi. Ce metode folosește

Vamaioţii l-au recunoscut pe Gelu Sărăţeanu după fotografie. Se pare că hoțul îşi face veacul în locurile aglomerate, amestecându-se printre petrecăreţi, scanând mulţimea şi alegându-şi victimele. El mai operează cu doi complici, din 2 Mai. Taie corturi, fură ce apucă, intră în locurile de cazare şi ia obiecte uşor de vândut - aşa cum s-ar fi întâmplat şi cu telefoanele recuperate de Iulian. 

„Omul a fost prins azi iar la furat în Neptun. Au furat suma de 700 euro de la o pensiune, turiştii cazaţi acolo i-au alergat pe hoţi, i-au prins, i-au dus la Poliţie. După audieri, li s-a dat drumul“, spun localnicii.

În ciuda faptului că bărbatul are cazier și zeci de furturi la activ, oamenii legii l-au lăsat mereu în libertate pe Gelu Sărăţeanu.

Etichete: hot litoral Politie
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole