Reperele majore din horoscopul Scorpionului în luna mai 2020 sunt dezvăluirea unor secrete revelatoare din mediul tău înconjurător, centrarea pe valorile familiei, regândirea relaționării tale sociale, cufundarea în deliciile existenței, o viață amoroasă vitalizata de indrăzneală și prețuire reciprocă, și demersuri financiare fructuoase în ciuda unor circumstanțe uneori nefavorabile.
Luna plină poposită pe 7 mai 2020 în Scorpion îți întețește la culme sensibilitatea emoțională, așa că este indicat să ți-o urmărești și stăpânești cu atenție, astfel încât să nu reacționezi exgerat la evenimente neașteptate ale existenței.
In a doua decadă a lunii, intuiția crescândă îți permite să investighezi cu succes mistere ale lumii, taine păstrate cu vigilență de cei din imediata ta apropiere.
Ești îndrumat să-ți regăsești identitatea și satisfacții interioare uitate sau neglijate, grație unei adânciri sufletești în tot ceea ce ține de căminul tău. O schimbare importantă asociată cu casa și familia îți solicită noi responsabilități și te determină să te gândești mai mult la modul cum îi poți sprijini pe cei îndrăgiți, fără a-ți desconsidera însă țelurile proprii.
Continuarea, pe Diane.ro.