Antena 3 CNN Horoscop HOROSCOP, 30 decembrie. Capricornii se implică într-o activitate nouă, Taurii devin pesimiști

HOROSCOP, 30 decembrie. Capricornii se implică într-o activitate nouă, Taurii devin pesimiști

2 minute de citit Publicat la 23:16 29 Dec 2018 Modificat la 23:16 29 Dec 2018

Horoscop zilnic 30 decembrie. Află ce ți-au hărăzit astrele pentru duminică.

Horoscop 30 decembrie 2018 CAPRICORN

Cineva te stimulează să te implici într-o activitate nouă, care merită atenţie, numai că interesul tău s-ar putea să se stingă repede, descoperind că roadele nu sunt chiar atât de interesante.

Mai gândeşte-te înainte de a investi timp şi energie în această direcţie, ca să nu fie doar un foc de paie. Totuşi, la cheful de noutate care te cuprinde azi, nu poţi sta degeaba, ci sigur te apuci de o activitate nouă, dinamică, palpitantă, care îţi pune bine în valoare spiritul de iniţiativă. Mobilizează-i şi pe alţii în acest proiect, ca să poată evolua ca la carte.

Horoscop 30 decembrie 2018 VĂRSĂTOR

Profită de o zi mai lejeră pentru a-ţi pregăti strategia pe termen lung cu privire la bugetul familiei, la afacerile proprii, la viitoarele tale investiţii, pentru că ceea ce decizi acum va avea efecte promiţătoare în perioada următoare.

Nimeni nu te întrece când vine vorba de stabilirea unei strategii financiare, ca atare pune-ţi mintea la contribuţie pentru a descoperi încotro să vâsleşti pentru un venit mai sigur, pentru un profit mai consistent, pentru o viaţă mai bună.

Un prim pas spre bunăstare e adoptarea unei atitudini pozitive de viaţă, pentru că dacă iei în braţe doar termeni ca sărac, lipsuri, datorii, fii sigur că numai acestea se vor ţine scai de tine!

Horoscop 30 decembrie 2018 PEȘTI

Ai o presimţire ciudată că ceva nu tocmai plăcut urmează să se întâmple. Intuiţia îţi atrage atenţia asupra unor eventuale riscuri sau asupra adevăratei feţe a unui prieten care spune multe, dar nu se va ţine de cuvânt în cele din urmă.

Ascultă-ţi vocea interioară care te avertizează asupra acelui punct vulnerabil care va ieşi la iveală mai devreme sau mai târziu. Dacă nu ţii cont de ce-ţi transmite intuiţia, vei regreta mai apoi că te-ai lăsat înşelat de aparenţe false.

Horoscop 30 decembrie 2018 BERBEC

Nu judeca pripit situaţia prin care treci, pentru că mai sunt încă unele etape de parcurs până ajungi la un nivel mai limpede, pe care să-l poţi înţelege corect.

Mai aşteaptă, lucrurile sunt încă într-o continuă schimbare, nu se poate spune că a atins nivelul maxim de la care poţi extrage o concluzie. Mai ai răbdare, nu te avânta în analize retroactive şi nici în planuri de viitor, cât timp mai e încă loc de multe modificări ale traseului.

Mergi mai departe, să vezi încotro duce acest drum, dar nu te grăbi să exprimi o părere. Nu ar fi decât o concluzie intermediară!

Horoscop 30 decembrie 2018 TAUR

Ceva nu iese aşa cum ai dorit şi prima reacţie este de a aluneca spre pesimism şi depresie. Treci peste acest hop fără să-l pui la suflet, pentru că e un sacrificiu trecător prin care oricine trece din când în când.

Te vei simţi mult mai eliberat după ce va trece totul, chiar dacă pe moment ai tendinţa de a spune că ai ghinion, că cele mai rele lucruri ţi se întâmplă doar ţie.

Nu-i adevărat, mai sunt şi alţii în aceeaşi situaţie, dar numai tu eşti atât de depresiv încât te cramponezi de acel moment nefericit.

Etichete: Horoscop Horoscop
Citește mai multe din Horoscop
» Citește mai multe din Horoscop
TOP articole