Horoscop 18 septembrie. Iată ce ne rezervă astrele pentru ziua de miercuri.
Horoscop Berbec. Dacă vezi că apar numai piedici în planurile începute cândva, n-ar fi rău să asculţi părerile celor din jur care te încurajează să schimbi direcţia. Poate tu încă mai speri că mai ajungi undeva, poate încăpăţânarea şi ambiţia nu te lasă să renunţi încă, deşi vezi cu ochii tăi că nu mai ajungi nicăieri, dar dacă înţelegi totuşi că tot efortul tău e în zadar şi roadele nu vor să apară, ar fi bine să încerci altceva. Nu poţi admite faptul că renunţarea ar fi soluţia, dar nu e deloc o renunţare, ci doar o schimbare de macaz, pornind pe o cale paralelă, folosindu-te de rezultatele parţiale de până acum. E doar altă viziune!
Horoscop Taur. Se presupune că ai învăţat destul de la viaţă ca să ştii acum ce ai de făcut. Eşti în faţa unui nou început faţă de care, acum ceva vreme, aveai unele rezerve sau temeri, dar între timp ai mai acumulat ceva experienţă şi informaţii utile ca să ştii mult mai bine încotro să mergi. Porneşte acum cu încredere şi entuziasm, pentru că paşii următori vor veni pe parcurs. Nu trebuie să ai toată planificarea în faţa ochilor de la start până la finish, ci totul ţi se va revela pas cu pas, etapă cu etapă, până la ţinta finală.
Horoscop Gemeni. Eşti foarte preocupat de aspectul tău fizic, pentru că nu ai o părere tocmai bună despre tine. Trebuie să lucrezi mai mult la exterior, de aceea eşti pregătit să investeşti timp şi bani în ameliorarea lookului tău. Un prim pas ar fi să umbli prin magazine şi să-ţi înnoieşti garderoba, dar te gândeşti în acelaşi timp şi la o cură de slăbire, la un abonament la sală, la o serie de tratamente cosmetice, pentru că eşti convins că şi imaginea contează în succesul tău deplin. Eforturile îţi vor fi răsplătite cu un efect wow în ochii celor care vor vedea rezultatele, deci hai, dă-i bătaie!
Horoscop Rac. Lasă cuvintele aspre care-ţi stau pe vârful limbii pentru altădată, pentru că azi ai avea mai mult succes dacă ai apela la tot arsenalul de cuvinte frumoase şi aprecieri. Pune-te în pielea celuilalt: la ce ai avea o reacţie mai bună? La o notă proastă şi o mustrare sau la un stimulent prin care ţi se recunoaşte valoarea? Sigur, răspunsul e simplu, deci fă şi tu la fel cu cei pe care-i întâlneşti. Chiar dacă o critică ar fi justificată în acest moment, o poţi transmite şi cu un ton mult mai plăcut, ambalat într-o glumă şi un zâmbet. Ce ţie nu-ţi place altuia nu face!
Horoscop Leu. Afacerile ar trebui să meargă foarte bine, pentru că sunt mari şanse să-ţi mai refaci un pic bugetul. Intră sume mai consistente în posesia ta, vânzările încep să se mai mişte, semnezi un contract promiţător sau eşti plătit ceva mai bine, deci perspectivele financiare încep să arate bine, totul e să nu dezechilibrezi tu balanţa. Ofertele care ţi se fac sună bine, nu le lăsa să aştepte, pentru că norocul nu stă pe loc. Dacă tu nu pui mâna pe şansă imediat, apare altul care e mai iute în reacţii şi primeşte ceea ce ar putea fi al tău.
Continuarea, pe Jurnalul.ro.